Euro a sărit iar de 4,3 lei, după ce joia trecută "spărsese" acest prag pentru prima dată în ultimele opt luni şi jumătate. În acelaşi timp, dolarul tinde să ajungă la valoarea de 3 lei.
Cursul de referinţă anunţat ieri de Banca Naţională a României (BNR) a crescut uşor, cu 0,92 bani faţă de vineri, la 4,3047 lei/euro. Leul s-a depreciat şi mai vizibil în raport cu moneda americană, BNR anunţând o paritate de 2,9153 lei/dolar, cu 2,26 bani peste cursul de vineri. Evoluţia leului nu pică deloc bine într-o Românie măcinată de criză şi lupte politice, cu un guvern interimar care se plânge că nu mai are bani şi aflată în pericol să nu primească la timp cea de-a treia tranşă a împrumutului de la FMI, BM şi CE.Însă reprezentantul României la FMI, Mihai Tănăsescu, declara ieri că pentru fundamentele existente ale economiei româneşti, 4,2-4,3 lei/euro este un curs de echilibru şi că nu crede că moneda naţională s-ar putea deprecia până la un nivel de 5 lei/euro în cazul în care nu vom mai beneficia de următoarele tranşe din împrumutul de la Fond.
Mai ales că nu se pune problema neacordării următoarelor tranşe, ci doar dacă virarea fondurilor se va realiza în decembrie sau în ianuarie. Iar asta depinde numai de adoptarea sau nu, până la 10 decembrie, a bugetului de stat pe 2010.
CÂTE BORDEIE, ATĂTEA BUGETE
Principalele partide parlamentare PSD, PNL şi PD-L spun că această condiţie va fi îndeplinită. Însă au păreri divergente cu privire la modul în care s-ar putea adopta bugetul. Soluţia PD-L-ului vizează investirea Cabinetului Croitoru în Parlament, pentru ca acesta să poată mai apoi promova proiectul de buget la care a lucrat deja Cabinetul Boc.
Preşedintele PSD, Mircea Geoană, a declarat ieri că în această săptămână se va identifica formula legală prin care Guvernul demis să trimită proiectul de buget pe 2010 Parlamentului, el precizând că PSD sprijină aprobarea bugetului înainte de reuniunea boardului FMI, din 15 decembrie. Geoană a subliniat că acest lucru nu înseamnă
că schiţa de buget pe care actualul Guvern o va înainta Parlamentului va rămâne nemodificată.
"Noul guvern va avea libertatea să-şi transpună în interiorul bugetului pe 2010 propria viziune de guvernare, cu acelaşi punct fix: 5,9 deficit pe 2010", a adăugat Geoană. Tot ieri, prim-vicepreşedintele PNL, Ludovic Orban, a anunţat că BPC a decis mandatarea unei comisii de specialişti liberali care să elaboreze un proiect propriu de buget pentru 2010, care să se bazeze pe programul PNL de guvernare pentru stimularea economiei. el a declarat că proiectul liberal al bugetului nu va respecta cerinţele FMI, pentru că acestea nu sunt cunoscute de liberali.
FMI A CERUT DISPONIBILIZAREA A 150.000 DE BUGETARI
FMI a cerut ieri autorităţilor române să elimine, din 2010, subvenţiile acordate companiilor de stat cu datorii mari la buget, a declarat secretarul de stat în Ministerul Economiei Tudor Şerban, după o întâlnire cu delegaţia instituţiei. Dintre cele zece companii monitorizate de Fond, doar şapte ar putea rezista fără subvenţii, a precizat el. El a declarat că ar fi necesară păstrarea sprijinului pentru Compania Naţională a Huilei, CFR Instrastructură şi CFR Călători.
Printre măsurile discutate cu FMI s-a numărat şi disponibilizarea a 1.600 de persoane din sectorul mineritului şi mai puţini din cel energetic, fără să avanseze o cifră în cel de-al doilea caz.
FMI a cerut ca în 2010 să fie disponibilizaţi 150.000 de bugetari pentru a reduce cheltuielile, din cauza crizei, iar Guvernul a pus sindicatele în faţa faptului împlinit, neavând bani pentru salarii, a declarat ieri Vasile Marica, preşedintele Alianţei "Sed Lex". "Din 1.380.000 de angajaţi la stat, cât sunt în prezent, FMI vrea ca în 2015 să rămână un milion", a precizat Marica.