x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Cuscra lui Blaga, milionară din contracte cu statul

Cuscra lui Blaga, milionară din contracte cu statul

de Cristian Anton    |    07 Feb 2019   •   08:18
Cuscra lui Blaga, milionară din contracte cu statul
Sursa foto: SIMION MECHNO

Axis Security SRL, firma din Deva deţinută de Mariana Aurora Rudeanu, cuscra liderului liberal Vasile Blaga, îşi continuă ascensiunea spectaculoasă din ultimii ani şi a prins încă un contract tare de la stat, pentru servicii de patrulare pe Autostrada A1, în valoare de aproape un milion de euro. Firma familiei Blaga a crescut ca-n poveşti, hrănită cu bani publici. Aşa se face că Axis Security SRL şi-a majorat de 25 de ori cifra de afaceri în decurs de numai şase ani. Afacerile cu bodyguarzi ale lui Ioan Andrei Rudeanu, ginerele lui Blaga condamnat definitiv pentru evaziune fiscală, după ce şi-a recunsocut vina, au adus în familia politicianului circa 19 milioane de euro.

Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a atribuit pe 28 ianuarie 2019 un contract pentru servicii de pază pe Autostrada A1, în cadrul Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri (DRDP) Braşov. Este vorba de un acord cadru valabil 48 de luni, încheiat cu Axis Security SRL, cu o valoare totală de 3.505.348,08 lei, fără TVA. Potrivit caietului de sarcini, serviciul de patrulare va fi asigurat de patru maşini cu câte un agent de pază, pe o porţiune de 72,1 km aflată la intrarea în municipiul Sibiu. Maşinile vor patrula minim 16 ore pe zi, cu o viteză de 35 km/h şi staţionare de 15 minute la capetele de sector. Acordul prevede prestarea a 35.064 de ore de patrulare, ceea ce înseamnă că Axis Security SRL va încasa câte 608,56 lei pe zi, pentru fiecare maşină de patrulare.

Peste 100 de contracte cu statul

Axis Security SRL este deţinută de Mariana Aurora Rudeanu, mama lui Ioan Andrei Rudeanu, ginerele lui Vasile Blaga. Firma înfiinţată în 2012 a cunoscut o ascensiune spectaculoasă, de la 200.000 lei cifră de afaceri în primul an de funcţionare, până la 5.321.913 lei în 2017, cu 150 de angajaţi şi un profit net de 417.859 lei. O creştere de 25 de ori a afacerilor, datorată exclusiv contractelor cu statul. Firma familiei Blaga a primit din 2016 până în prezent 30 de contracte din bani publici, cu o valoare totală de 21 de milioane de lei.

18,8 milioane de euro este valoarea celor peste 100 de contracte primite de la cele două firme de pază ale familiei Blaga de la stat.

Principalul client este CNAIR: 237.483,6 lei pe 11 decembrie 2018 pentru paza Autostrăzii Câmpia Turzii- Tg. Mureş; 360.201,6 lei pe 9 iulie 2018 pentru paza a trei loturi de pe Autostrada A1; două înţelegeri de 6,6 milioane lei, respectiv 6,7 milioane lei, în aceeaşi zi de 9 mai 2017, pentru servicii de pază pe Autostrada A1; alţi 670.000 lei pe 19 mai 2017 pentru servicii similare la DRDP Braşov; 789.000 lei în martie 2016, tot la DRDP Braşov etc. Bani frumoşi au venit şi de la Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane, Academia Română, Poşta Română şi alte instituţii hunedorene, prin intermediul a 19 contracte oferite direct, fără licitaţie, în valoare totală de circa 1,25 milioane de lei. Nu trebuie uitată nici surata falimentată între timp, Axis Corporate Security SRL, care a primit între 2012 şi 2015 nu mai puţin de 72 de contracte de la stat, în valoare totală de 62,5 milioane de lei.

Nu-şi plăteşte angajaţii

Chiar dacă primeşte milioane de lei de stat, Axis Security SRL este zgârcită cu angajaţii, chiar dacă aceştia au, de regulă, salariul minim pe economie. Astfel, pe 28 ianuarie 2019, chiar în ziua când primea contractul de aproape un milion de euro de la CNAIR, firma a fost dată în judecată la Tribunalul Hunedoara de o angajată, care îşi cerea în instanţă drepturile salariale.

Afacerile cu statul, pasiunea familiei

Ioan Andrei Rudeanu, ginerele fostului ministru PDL, actual lider PNL Vasile Blaga, a fost condamnat definitiv în februarie 2018 la trei ani de închisoare cu suspendare pentru evaziune fiscală, infracţiune săvârşită prin firma sa Axis Corporate Security SRL. Afaceristul şi-a recunoscut vina şi a achitat integral prejudiciul de 646.139 de euro. Şi soţia sa, Agathe Cristina Rudeanu, fiica lui Blaga, face afaceri bănoase cu statul. Medical Emergency Division SRL a primit sute de mii de euro de la CSA Steaua, Federaţia Română de Baschet, CJAS Hunedoara etc, pentru servicii de asistenţă medicală.

 

 

×