x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Daniel Constantin: "Solurile României permit dezvoltarea produselor bio şi agriculturii ecologice"

Daniel Constantin: "Solurile României permit dezvoltarea produselor bio şi agriculturii ecologice"

de Agerpres    |    25 Oct 2012   •   20:06
Daniel Constantin: "Solurile României permit dezvoltarea produselor bio şi agriculturii ecologice"

Agricultura din România are la dispoziţie mai multe fonduri europene decât alte sectoare chiar dacă a avut cel mai mic buget din ultimii 23 de ani, a declarat ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Daniel Constantin, într-o conferinţă de profil.

"Avem mult mai multe fonduri europene pe agricultură în perioada 2007-2013 decât celelalte ministere, chiar dacă a avut cel mai mic buget din '89 încoace. Din cele 31 de miliarde de euro alocate României, pe zona de agricultură avem 12,5 miliarde de euro şi 4, 5 miliarde de euro pe zona de plăţi directe şi măsuri de piaţă, iar pe dezvoltare rurală am reuşit să accesăm deja peste 50%. Lucrurile s-au schimbat destul de mult datorită investiţiilor realizate cu fonduri europene, pe zona de producţie, dar şi de procesare", a spus şeful MADR.

Acesta a precizat că o oportunitate pe care o are România în comparaţie cu alte state membre este legată de calitatea solului şi a terenurilor agricole.

"Proprietăţile terenurilor din România atrag foarte mult privirile investitorilor străini. Spre deosebire de alte state, solul nostru nu a suferit atât de mult un proces de chimizare, iar acest lucru ne creează un alt avantaj, respectiv acela de a vorbi de agricultura ecologică şi de produse bio pe care le putem obţinute din solurile româneşti, fără un efort foarte mare", a adăugat ministrul Agriculturii.

Cu toate acestea, terenurile din România au şi dezavantajul că nu sunt comasate pentru a crea exploataţii viabile din punct de vedere economic.

"Din păcate aici există şi un dezavantaj şi anume faptul că terenurile din România nu sunt comasate aşa cum şi-ar dori orice investitor strategic, care vrea să aibă o exploataţie viabilă din punct de vedere economic, plecând de la un anumit număr de hectare. Datele pe care le avem arată că azi, din cele 1,05 milioane de cereri înregistrate la APIA, aproximativ 800.000 - 850.000 au între 1 şi 5 hectare. Este un dezavantaj şi o provocare pentru perioada următoare de ai scoate din zona de subzistenţă şi să-i facem să producă pentru piaţă"", a subliniat Daniel Constantin.

Alte provocări pentru România, în perioada următoare, în opinia şefului MADRR, vizează reabilitarea sistemului de irigaţii şi redresarea balanţei comerciale cu produse agricole.

×