România are cea mai scumpă benzină, după Bulgaria, raportată la puterea de cumpărare, din toată Uniunea Europeană. Cu salariul minim un ungur poate să cumpere 266 de litri, un polonez 344 de litri, un spaniol 580 de litri, iar un belgian 1.036 de litri. Un român doar 169 de litri, iar un bulgar numai 166 de litri.
De la începutul acestui an, în România, benzina s-a scumpit cu 13%, în condiţiile în care taxa pe valoarea adăugată şi taxele indirecte au rămas la fel. Majorarea de preţ este justificată de grupurile petroliere prin creşterea din ianuarie şi până acum a barilului de petrol de la 50 la 66 de dolari şi prin deprecierea euro faţă de dolar. Însă aceste date sunt valabile pentru toate ţările din UE, nu numai pentru România, iar noi am ajuns să avem cea mai scumpă benzină din toată regiunea, mai scumpă chiar şi decât în Austria.
Creşteri de preţ în toată Europa
Cele mai mari creşteri de preţ la benzină în acest an au fost înregistrate în Ungaria (16,6%) şi Polonia (12,8%), însă preţul final este sub cel din România. În Ungaria, litrul de benzină costă 1,252 euro, iar în Polonia 1,19 euro, în condiţiile în care taxele directe şi indirecte sunt mai mari în Ungaria, unde TVA este 27%, şi aproape similare cu cele din Polonia. În Austria, benzina costă 1,26 euro pe litru (faţă de 1,28 euro în România), în condiţiile în care ponderea taxelor (directe şi indirecte) este cu puţin mai mică.
La bulgari, benzina costă în medie 1,124 euro pe litru, iar creşterea din acest an a fost de doar 0,6%.
Consumatorii se uită către companiile petroliere
Şoferii şi patronii de transport persoane, care folosesc în special benzină, nu înţeleg de ce avem cel mai mare preţ din regiune la carburanţi. „Până acum se spunea că TVA este mare şi taxele indirecte la fel. Însă ungurii au TVA mai mare decât noi, şi taxele sunt cam la fel, şi totuşi plătim mai mult”, a spus Nicu Ghi ţulescu, patronul companiei de transport SIR Trans. Acesta a adăugat că în România companiile petroliere vor să obţină profituri mari pe spinarea consumatorilor, pentru că aceste creşteri se vor regăsi în preţul final al serviciilor şi produselor. „Încă nu am scumpit biletele pentru transportul de persoane, dar nu mai pot ţine preţurile aşa prea mult”.
Ţara | Salariul minim brut (euro-lună) | Preţ Euro- Super 95 (euro-litru) | TVA (%)+taxe indirecte (euro-litru) |
Bulgaria | 187 | 1,124 | 20%+0,363 euro |
Cehia | 332 | 1,173 | 21%+0,468 euro |
Polonia | 409 | 1,19 | 23%+0,417 euro |
Ungaria | 333 | 1,252 | 27%+0,403 euro |
Austria | * | 1,269 | 20%+0,494 euro |
România | 218 | 1,287 | 24%+0,461 euro |
Spania | 757 | 1,307 | 21%+0,462 euro |
Belgia | 1.500 | 1,448 | 21%+0,615 euro |
Danemarca | * | 1,593 | 25%+0,612 euro |
Italia | * | 1,6 | 22% +0,729 euro |
* În aceste ţări nu există salariu minim, dar cele mai mici câştiguri depăşesc 1.200 de euro SURSA: Comisia Europeană |
Citește pe Antena3.ro