x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Deficit bugetar a ajuns la 5,18% din PIB în primele opt luni ale anului 2020

Deficit bugetar a ajuns la 5,18% din PIB în primele opt luni ale anului 2020

29 Sep 2020   •   10:29
Deficit bugetar a ajuns la 5,18% din PIB în primele opt luni ale anului 2020

Deficitul bugetar a ajuns la 5,18% din PIB în primele opt luni ale anului, respectiv 54,77 miliarde de lei. În aceeași perioadă din 2019, acesta a fost de 4,7% din PIB, adică 49,68 miliarde de lei.

"Execuţia bugetului general consolidat în primele opt luni ale anului 2020 a înregistrat un deficit de 54,77 miliarde de lei (5,18% din PIB), din care mai mult de jumătate este rezultat din măsurile de combatere a crizei cauzate de epidemia COVID-19. Sume în valoare de 31,17 miliarde de lei (2,95% din PIB) au fost lăsate în mediul economic prin facilităţile fiscale, investiţii şi cheltuieli excepţionale adoptate pentru combaterea efectelor epidemiei de COVID-19", arată datele Ministerului Finanţelor Publice.

În primele opt luni , execuţia bugetară indica un deficit de 21,9 miliarde lei, respectiv 2,1% din PIB.

"Creşterea deficitului bugetar aferent primelor opt luni ale anului curent, comparativ cu cel înregistrat în perioada similară a anului trecut, este explicată, pe partea venituri, de evoluţia nefavorabilă a încasărilor bugetare în perioada martie-august din cauza crizei, precum şi ca urmare a amânării plăţii unor obligaţii fiscale de către agenţii economici pe perioada crizei (14,4 miliarde de lei), de creşterea cu 2,8 miliarde de lei a restituirilor de TVA, faţă de nivelul aferent perioadei ianuarie-august 2019, pentru susţinerea lichidităţii în sectorul privat, precum şi de bonificaţiile acordate pentru plata la scadenţă a impozitului pe profit şi a celui pe veniturile microîntreprinderilor, în valoare de 0,25 miliarde de lei", arată MFP.

S-a înregistrat o creştere a cheltuielilor de investiţii cu 5,1 miliarde de lei faţă de aceeaşi perioadă din 2019, precum şi plăţi cu caracter excepţional generate de epidemia COVID-19, de circa 8,62 miliarde de lei.

Veniturile bugetului general consolidat au însumat 201,32 miliarde de lei în primele opt luni ale acestui an, în scădere cu 1,4% faţă de nivelul încasat în aceeași perioadă a anului trecut. Exprimate ca pondere în PIB estimat, veniturile bugetare au înregistrat o reducere de 0,23%/an, cauzată în principal de contracţia încasărilor nete din TVA.

Evoluţia lunară arată că dinamica veniturilor totale a revenit pe plus în august, de 8,8%/an, fiind determinată de avansul veniturilor nefiscale şi al celor din fonduri europene. Volatilitatea crescută a încasărilor lunare, începând din martie, este explicată de facilităţile fiscale acordate.

Încasările din impozitul pe salarii şi venit au înregistrat 16,23 miliarde de lei în primele opt luni ale anului, consemnând o creştere de 5,3%/an. Cel mai mare aport la acest avans l-au avut încasările din impozitul aferent Declaraţiei Unice, cu 29% mai mari faţă de cele înregistrate în perioada similară din 2019. Evoluţia veniturilor din această sursă a fost susţinută şi de sporul încasărilor din impozitul pe veniturile din pensii şi dividende, de 42,3%, respectiv 10,8%.

În condiţiile unei dinamici pozitive a fondului de salarii din economie, de 5,6% în perioada decembrie 2019 - iulie 2020, încasările din impozitul pe salarii au crescut cu doar 0,6% în primele opt luni, din cauza prorogării termenului de plată a obligaţiilor fiscale. Cu toate acestea, încasările din luna august prezintă o revenire (+1,2% an).

Contribuţiile de asigurări au totalizat 73,71 miliarde de lei în primele opt luni din 2020, prezentând o reducere marginală faţă de nivelul înregistrat în aceeaşi perioadă din 2019 (-0,3%). În luna august, dinamica contribuţiilor înregistrează o scădere (-2,5% an), în condiţiile în care fondul de salarii din economie se majorează cu 5,4%.

Încasările din contribuţii sociale au fost afectate de prorogarea termenului de plată a obligaţiilor fiscale declarate de către contribuabili, modificarea bazei de calcul a CAS şi CASS datorată de salariaţii cu contract individual de muncă cu timp parţial şi scutirea de la plată a contribuţiei asiguratorii în muncă (pentru şomajul tehnic).

Încasările din impozitul pe profit au însumat 10,52 miliarde de lei în primele opt luni ale anului, în scădere cu 14,6% faţă de perioada corespunzătoare din 2019 (luna august consemnând o ameliorare a dinamicii negative: -6,7%). Încasările din impozitul pe profit de la agenţii economici s-au diminuat cu 10,3%, în timp ce încasările din impozitul pe profit de la băncile comerciale s-au contractat cu 51,8%.

Evoluţia negativă este explicată de contracţia activităţii economice, amânarea achitării obligaţiilor fiscale de către contribuabilii plătitori de impozit pe profit şi de bonificaţiile de 5% pentru marii contribuabili, respectiv 10% pentru cei mici şi mijlocii, acordate pentru plata la scadenţă a impozitului pe profit (bonificaţii acordate în sumă de 0,5 miliarde lei).

Alte impozite pe venit, profit şi câştiguri din capital de la persoane juridice au înregistrat 2,19 miliarde de lei în primele opt luni ale anului, în scădere cu 17,1%. Evoluţia acestor încasări a fost afectată de amânarea plăţii obligaţiilor fiscale declarate de către contribuabilii plătitori de impozit pe veniturile microîntreprinderilor, precum şi de bonificaţiile de 10% acordate acestora pentru plata impozitului la scadenţă.

Încasările nete din TVA au înregistrat 35,12 miliarde de lei în primele opt luni din 2020, în scădere cu 14,9% comparativ cu nivelul înregistrat în perioada similară a anului trecut.

Pe fondul revenirii activităţii unor sectoare economice, în luna august dinamica veniturilor brute din TVA s-a ameliorat (-5,3%).

Evoluţia încasărilor din TVA în primele opt luni ale anului a fost influenţată negativ de creşterea rambursărilor de TVA cu 22,1% (+2,78 miliarde de lei), cu scopul de a asigura companiilor un nivel de lichiditate suplimentar pe perioada crizei, prorogarea termenului de plată a obligaţiilor fiscale declarate şi evoluţiile nefavorabile din sectoarele economice începând cu luna martie (industrie, servicii pentru populaţie, comerţul cu autovehicule).

Veniturile din accize au însumat 19,3 miliarde de lei în primele opt luni, prezentând o scădere de 3,2% faţă de nivelul înregistrat în perioada similară din 2019. Declinul este explicat de contracţia încasărilor din accizele pentru produse energetice, de 15,8% în perioada ianuarie -august 2020, ca urmare a reducerii consumului de carburanţi. Veniturile din accizele pentru produsele din tutun au consemnat un avans de 13,9%, susţinut şi de majorarea nivelului accizei la ţigarete cu 4,2%.

Veniturile din taxele pe utilizarea bunurilor, autorizarea utilizării bunurilor sau pe desfăşurarea de activităţi au înregistrat 2,58 miliarde de lei în primele opt luni. 

Încasările din taxele pe jocurile de noroc au scăzut în perioada analizată cu 21,1%, în condiţiile scutirii de la plată a taxei aferente autorizaţiilor de exploatare a jocurilor de noroc pentru întreaga perioadă a stării de urgenţă decretate şi amânării la plată a unor obligaţii.

Veniturile nefiscale au înregistrat 18,28 miliarde de lei în primele opt luni şi prezintă o scădere de 2,4% faţă de încasările din aceeaşi perioadă a anului trecut. Dinamica acestora a fost determinată de contracţia veniturilor din dividende (-1,78 miliarde de lei).

Sumele rambursate de UE în contul plăţilor efectuate şi donaţii au totalizat 13,32 miliarde de lei în primele opt luni, în creştere cu 35,4% faţă de perioada similară a anului trecut. Sumele includ şi 1,2 miliarde de lei aferente decontărilor din fonduri externe nerambursabile în contul indemnizaţiilor acordate pe perioada suspendării temporare a contractului individual de muncă din iniţiativa angajatorului.

Cheltuielile bugetului general consolidat în sumă de 256,09 miliarde de lei au crescut în termeni nominali cu 13,3% faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent. Exprimate ca procent din PIB, cheltuielile au înregistrat o creştere cu 2,9 puncte procentuale, de la 21,3% din PIB 2019, la 24,2% din PIB în 2020. 

Până la sfârșitul lunii august s-au plătit 3,98 miliarde de lei pentru indemnizaţii acordate pe perioada suspendării temporare a contractului individual de muncă din iniţiativa angajatorului, 813,1 milioane de lei pentru indemnizaţii acordate pentru alţi profesioniştii şi pentru persoanele care au încheiate convenţii individuale de muncă care întrerup activitatea ca urmare a efectelor SARS-CoV-2, 639,6 milioane de lei reprezentând sume acordate angajatorilor pentru decontarea unei părţi a salariului brut al angajaţilor menţinuţi în muncă (41,5%), 81 milioane de lei pentru indemnizaţii acordate părinţilor pentru supravegherea copiilor pe perioada închiderii temporare a unităţilor de învăţământ.

Cheltuielile de personal au însumat 72,07 miliarde de lei, în creştere cu 6% față de aceeaşi perioadă a anului precedent, reflectându-se majorările salariale, indemnizaţia de hrană, atât cele aplicate începând cu 1 ianuarie 2019. Exprimate ca pondere în PIB, cheltuielile de personal reprezintă 6,8% din PIB, cu 0,4 puncte procentuale peste nivelul din aceeaşi perioadă a anului anterior. Din totalul cheltuielilor de personal, plăţile reprezentând stimulentul de risc acordat pentru COVID-19 au fost de 236,2 milioane de lei.

Cheltuielile cu bunuri şi servicii au fost 34,39 miliarde de lei, în creştere cu 12,7% faţă de anul precedent. 

O creştere se reflectă şi la bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate de 9,3% faţă de aceeaşi perioadă a anului anterior, determinată de deconturile mai mari pentru plata medicamentelor care fac obiectul contractelor cost-volum rezultat şi pentru decontarea serviciilor medicale în ambulatoriu.

Cheltuielile cu asistenţa socială au fost de 91,14 miliarde de lei în creştere cu 22% comparativ cu aceeaşi perioadă din 2019. Evoluţia cheltuielilor cu asistenţa socială a fost influenţată de majorarea punctului de pensie, începând cu 1 septembrie 2019, cu 15%, respectiv de la 1.100 lei la 1.265 lei, a indemnizaţiei sociale pentru pensionari garantată cu 10%, majorarea alocaţiilor de stat pentru copii începând cu 1 mai 2019, precum şi indexarea acestora cu rata inflaţiei din anul 2019, începând cu 1 ianuarie 2020.

Estimările oficiale, arată că deficitul bugetar va urca la 8,6% din PIB în acest an.

×
Subiecte în articol: deficit bugetar