x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Deficitul balanței comerciale a ajuns la 22 miliarde de lei în primele 8 luni din 2022

Deficitul balanței comerciale a ajuns la 22 miliarde de lei în primele 8 luni din 2022

10 Oct 2022   •   13:00
Deficitul balanței comerciale a ajuns la 22 miliarde de lei în primele 8 luni din 2022

Deficitul balanţei comerciale a crescut cu 7,381 miliarde euro în primele 8 luni din acest an, ajungând la 22 miliarde de euro,. Exporturile s-au majorat cu 25,1%, iar importurile au urcat cu 31%, potrivit datelor INS.

În intervalul 1 ianuarie - 31 august 2022, exporturile FOB au ajuns la  60,291 miliarde de euro, iar importurile CIF la  82,292 miliarde de euro.

Ponderi importante în structura exporturilor şi importurilor sunt deţinute de: maşini şi echipamente de transport 41,3% la export şi 32,1% la import şi alte produse manufacturate 30,3% la export şi 29,0% la import.
Valoarea schimburilor intra-UE27 de bunuri a fost de 43,533 miliarde de euro la expedieri şi de 57,761 miliarde de euro la introduceri, reprezentând 72,2% din total exporturi şi 70,2% din total importuri.
Valoarea schimburilor extra-UE27 de bunuri s-a situat la 16,758 miliarde de euro la exporturi şi la 24,531 miliarde de euro la importuri, reprezentând 27,8% din total exporturi şi 29,8% din total importuri.

În luna august 2022, exporturile FOB au fost de 7,618 miliarde de euro, iar importurile CIF s-au situat la 10,841 miliarde de euro, astfel că deficitul a fost de 3,222 miliarde de euro. Exporturile au crescut cu 34,3% față de aceeași lună din 2021, iar importurile cu 46,5%.


 

×
Subiecte în articol: deficit