Scăderea s-a înregistrat în contextul unei creşteri mai accelerate a exporturilor comparativ cu importurile, potrivit datelor publicate, vineri, de Institutul Naţional de Statistică (INS).
Exprimat în lei, deficitul comercial a fost în primele zece luni de 32,3 miliarde de lei, cu 1,94 miliarde de lei, respectiv 5,7%, mai mic decât valoarea din aceeaşi perioadă a anului trecut, potrivit Mediafax.
Exporturile realizate în perioada ianuarie-octombrie au fost de 127,38 miliarde de lei (30,36 miliarde de euro), iar importurile au însumat 159,69 miliarde de lei (38,07 miliarde de euro).
Comparativ cu primele zece luni din 2009, exporturile au crescut cu 25,5% la valori exprimate în lei (26,7% în euro), iar importurile au avansat cu 17,6% în lei (18,7% în euro).
Valoarea schimburilor intracomunitare de bunuri a fost în primele zece luni de 92,42 miliarde de lei (22,01 miliarde de euro) la expedieri şi de 116,24 miliarde lei (27,68 miliarde de euro) la introduceri, reprezentând 72,6% din total exporturi şi 72,8% din importuri.
Diferenţa dintre dinamica calculată pe baza valorilor exprimate în lei şi cea calculată din valori exprimate în euro a fost determinată de variaţia cursului monedei naţionale faţă de euro în perioada analizată faţă de perioada corespunzătoare din anul precedent.
Ponderi importante în structura exporturilor şi importurilor au fost deţinute în primele zece luni ale acestui an de următoarele grupe de produse: maşini şi echipamente de transport (42,2% la export şi 34,9% la import) şi alte produse manufacturate (33,7% la export şi respectiv 31,2% la import).
În luna octombrie, deficitul comercial a fost de 3,148 miliarde de lei (736,5 milioane euro), mai mic cu 893,2 milioane lei (210,9 milioane euro) comparativ cu aceeaşi lună a anului trecut.
Exporturile au însumat în octombrie 15,04 miliarde de lei (3,5 miliarde de euro), iar importurile au totalizat 18,19 miliarde de lei (4,25 miliarde de euro), conform estimărilor preliminare ale Institutului Naţional de Statistică.
Comparativ cu luna octombrie 2009, exporturile au crescut cu 27,9% la valori exprimate în lei (28% în euro), iar importurile au avansat cu 15,1% atât la valori exprimate în lei cât şi în euro.
Faţă de luna septembrie, exporturile s-au majorat în octombrie cu 0,5% la valori exprimate în lei (0,2% în euro), iar importurile au scăzut cu 1,7% în lei (2% în euro).