x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Deficitul de cont curent a crescut cu 138,8%, în primele două luni din 2018

Deficitul de cont curent a crescut cu 138,8%, în primele două luni din 2018

13 Apr 2018   •   12:51
Deficitul de cont curent a crescut cu 138,8%, în primele două luni din 2018
Sursa foto: Marin Raica/Intact Images

Contul curent al balanţei de plăţi a înregistrat un deficit de 172 milioane de euro, în primele două luni din 2018, în creştere cu 138,8% comparativ cu perioada similară din 2017, se arată într-un comunicat de presă al Băncii Naţionale a României (BNR).
În perioada similară a anului trecut, deficitul de cont curent s-a cifrat la 72 milioane de euro. 

Conform documentului, în structură, balanţa bunurilor a consemnat un deficit mai mare cu 434 milioane euro, balanţa serviciilor şi balanţa veniturilor secundare au înregistrat excedente mai mici cu 6 milioane euro, respectiv cu 2 milioane euro, iar balanţa veniturilor primare a înregistrat un excedent de 170 milioane euro, comparativ cu un deficit de 172 milioane euro. 

Potrivit BNR, în perioada ianuarie - februarie 2018, datoria externă totală a crescut cu 1,558 miliarde de euro. 

În structură, datoria externă pe termen lung a însumat 69,503 miliarde de euro la 28 februarie 2018 (73,1% din totalul datoriei externe), în creştere cu 1,3% faţă de 31 decembrie 2017. Datoria externă pe termen scurt a înregistrat la 28 februarie 2018 nivelul de 25,532 miliarde de euro (26,9% din totalul datoriei externe), în creştere cu 2,7% faţă de 31 decembrie 2017. 

Rata serviciului datoriei externe pe termen lung a fost 13,5% în perioada ianuarie - februarie 2018, comparativ cu 23,9% în anul 2017. Gradul de acoperire a importurilor de bunuri şi servicii la 28 februarie 2018 a fost de 5,7 luni, faţă de 5,4 luni la 31 decembrie 2017. Gradul de acoperire a datoriei externe pe termen scurt, calculată la valoarea reziduală, cu rezervele valutare la BNR la 28 februarie 2018 a fost de 87%, comparativ cu 87,2% la 31 decembrie 2017.

AGERPRES

×