x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Dinulescu, sub anchetă

Dinulescu, sub anchetă

03 Apr 2008   •   00:00
Dinulescu, sub anchetă

Autoritatea Naţională de Re­gle­mentare în domeniul Ener­giei anchetează vân­za­rea de energie electrică dintre Complexul Energetic Craiova şi Petrom, realizată în afara OPCOM.

Energie - Contractele netransparente, controlate de ANRE

 

Autoritatea Naţională de Re­gle­mentare în domeniul Ener­giei anchetează vân­za­rea de energie electrică dintre Complexul Energetic Craiova şi Petrom, realizată în afara OPCOM. În urma acestei tranzacţii, Petrom a câştigat 2,41 milioane de euro prin ocoli­rea bursei energetice.

Raportul ANRE va fi în mare parte pozitiv şi va da undă verde unei noi modalităţi prin care societăţile pot evita bursa energetică OPCOM atunci când fac tranzacţii cu energie electrică, ne-au declarat surse din ANRE.

 

Descentralizarea în domeniul energiei, cerută de Uniunea Euro­pea­nă, prieşte netranspa­renţei contractelor semnate în domeniul energiei. Ordinul 408 din 12 iu­nie 2006 al Ministerului Economiei şi Comerţului viza ca toată electrici­ta­tea disponibilă, produsă de principalii producători de energie din ţară, să fie vândută pe piaţa en gros a OPCOM pentru a nu mai exista sus­pi­ciuni de tranzacţii preferenţiale. Liberalizarea pieţei de ener­gie de la 1 iulie 2007 a adus cu sine noi me­to­de de ocolire a tran­zac­ţi­o­nării pe bur­sa de energie în care să nu se cu­noas­că nici cantita­tea de energie fur­ni­zată, termenii de livrare sau preţul pe MWh plătit.

Mai mulţi producători de ener­gie electrică au obţinut licenţe de fur­ni­zori. Potrivit ultimului raport de mo­nitorizare a pieţei, prezentat pe site-ul ANRE,  aceştia sunt: comple­xu­rile energetice Turceni şi Craiova, CET Arad, Electrocentrale Deva, Hi­droelectrica şi Regia Autonomă de Activităţi Nucleare.


OBLIGAŢIE. În schimb, o dată cu liberalizarea pieţei de energie, toţi consumatorii au devenit eligibili, adică au voie să îşi schimbe fur­ni­zo­rul. Ca atare, un consumator  poa­te solicita oferte furnizorilor şi pro­du­cătorilor. Însă, prin lege, doar fur­ni­zorii sunt obligaţi să prezinte o ofer­tă. Recent, Petrom, cea mai mare com­­pa­nie din România, cu o capitalizare de 23,5 miliarde de lei (6,3 mi­liarde de euro) a solicitat furnizorilor oferte de energie, deoarece contractul semnat în urmă cu doi ani cu Energy Holding se apropie de sfârşit. Compania a organizat două licitaţii: una pentru divizia de Explorare şi Producţie, şi alta pentru rafinăria Arpechim de la Piteşti şi combina­tul Doljchim de la Craiova. Conform Pe­trom, la prima licitaţie au participat E.ON Moldova Furnizare, CEZ Vân­zare, EGL Power&Gas, Enel, Petprod şi producătorul-furnizor Complexul Energetic Craiova, care a şi câştigat. La cea de-a doua licitaţie, pen­tru furnizarea de energie către Arpechim şi Doljchim s-au prezentat CEZ Vânzare, EGL Power& Gas, Petprod, Electrica şi Complexul Craiova, care a fost declarat câştigător. La nici una dintre licitaţii nu se cu­noaş­te oficial preţul. Mirela Dima, di­rec­tor general al CEZ Vânzare, afir­ma recent că licitaţia Petrom creează un precedent, pentru că fur­nizorii nu pot concura la preţ cu pro­du­cătorii de energie. Mai mult, Electrica a solicitat Petrom să anunţe pu­blic câştigătorul şi să pre­zinte documentele pe baza cărora l-a selectat. “Aşteptăm răspunsul în termenul legal de 30 de zile, după care vom vedea ce vom face mai departe”, ne-a precizat Corneliu Stan, directorul ge­neral al Electrica SA, care a men­ţi­on­at că ar putea contesta rezulta­tul licitaţiei.


CANTITATE. Există suspi­ciuni asupra cantităţilor de energie li­vrate. Potrivit Mediafax, comple­xul Craiova va furniza 1,8 TWh pe an, în următorii doi ani, adică un total de 3,6 TWh. Potrivit Strategiei Energe­ti­ce a României, în 2007 s-au produs 60,7 TWh, din care 2 TWh au fost ex­portaţi. Cei 3,6 TWh livraţi către Petrom ar trebui să fie 6,2% din consumul României. În schimb, Ion Dinu­lescu, directorul general al CE Craiova anunţa în presă că socie­ta­tea va livra în bandă (continuu – n.r.) 205 MW timp de doi ani şi ju­mă­tate. Complexul a început livrarea a 130 MW la 1 aprilie pentru divizia de explorare şi producţie, urmând ca de la 1 iulie să fie furnizaţi 75 MW.


OFERTE. Încercând să regăsim ofertele CE Craiova din ianuarie pe bursa energiei, OPCOM a răspuns că, potrivit legislaţiei, acestea sunt şi ele confidenţiale din moment ce tranzacţiile nu au avut finalizare. “Ase­me­nea cantităţi uriaşe de energie n-au fost niciodată ofertate pe OPCOM în luna ianuarie din partea complexului Craiova, altfel s-ar fi observat imediat”, ne-au declarat surse din cadrul pieţei de energie. Tarifele de transport al energiei, sistem, distribuţie şi administrare piaţă vor fi suportate în totalitate de Petrom, conform producătorului de energie electrică.


 

 

Preţul corect?

În luna ianuarie, media con­trac­te­lor în­che­ia­te pe OPCOM pentru livrări în ban­­dă este de 182 lei pe MWh, ceea ce înseamnă că Petrom ar fi trebuit să plă­teas­că 176,1 milioane de euro pen­tru cei 3,6 TWh. Surse din cadrul AVAS ne-au declarat că oferta a fost ad­­ju­decată la un preţ de 179,5 lei, ceea ce se traduce pentru Petrom într-un câştig de 2,41 de milioane de euro. Con­siderând o medie de 180 de lei/MWh Pe­trom tot ar fi câş­ti­gat cir­ca ju­mă­ta­te de milion de euro. La solici­ta­rea Jurnalului Na­ţi­o­nal, re­pre­zen­tanţii com­plexu­lui ener­getic au precizat că iniţial mai ofe­ri­se­ră aceeaşi cantitate la vânzare şi pe OPCOM, dar că nu au sosit cum­­pă­rători. “Preţul de vânzare din contractele de furnizare ener­gie electrică perfectate de socie­tatea noastră cu SNP Petrom este confidenţial, dar a fost comuni­cat la ANRE, cu ocazia unei anchete efectuate de aceasta. Vă infor­măm că este mai mare decât cel obţinut de societate din vânzările pe PCCB (piaţa contractelor bila­terale – n.r.), iar contractele respective înlocuiesc alte contracte cu preţ mult mai mic, care expiră la 31 martie 2008, respectiv 30 iunie 2008. Precizăm că la ofertele de vânzare transmise la OPCOM, cu preţ mai mic, pe PCCB, pentru înlocuirea acestor contracte care se finalizau, nu am primit nici o ofertă de cumpărare. Ofertele au fost făcute în ianuarie şi au putut fi văzute pe site-ul OPCOM”. Ultimele oferte încheiate de CE Craiova pe OPCOM se situau în jur de 140 de lei pe MWh în gol de sarcină.

×
Subiecte în articol: economic craiova petrom energie opcom