x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Dispariția comunelor se va face voluntar

Dispariția comunelor se va face voluntar

de Paul Barbu    |    01 Mar 2016   •   09:15
Dispariția comunelor se va face voluntar
Sursa foto: Sergio Delle Vedove/Getty Images/iStockphoto

Guvernul pune la cale „fuziunea voluntară”, adică asocierea mai multor comune care să devină mult mai eficiente din punctul de vedere al cheltuielilor şi al administrării serviciilor oferite. Asta ar însemna ca România să ajungă de la un număr de peste 2.800 de comune la mai puţin de 2.000, în următorii 10 ani.

Pentru că acest proces nu se mai poate repeta ca în perioada comunistă, când a fost pusă în aplicare Legea 2/1968, cu privire la organizarea unităților administrativ-teritoriale (UAT), acum Guvernul mizează pe stimulente financiare. Dar şi aici este o problemă. ”Pentru a convinge primarii din comune să se unească, aceste stimulente vor trebui să fie mai mari decât cele venite de la UE, care nu pot fi mai mari de un milion de euro. Astfel că, probabil, dacă statul le-ar da comunelor câte 1,5 milioane de euro pentru a se organiza, poate am vedea un început de fuziune volun-tară”, ne-a declarat Gheorghe Damian, vicepreşedintele Aso-ciației Comunelor din România. Potrivit lui, acestea nu s-ar trans-forma în oraşe, ci ar rămâne tot comune, pentru a beneficia, în continuare, şi de fondurile euro-pene prin Programul Național de Dezvoltare Rurală (PNDR). „În următorii cinci ani am putea vedea primele fuziuni volun-tare, cu condiţia să fie primite fonduri de la stat”, mai spune Damian.

Planurile lui Dacian Cioloș
Aceasta este şi intenţia pre-mierului Dacian Cioloş, care a declarat recent că fuziunile voluntare pot fi sprijinite prin programe de investiții sau alocări de la bugetul central, pe proiecte care să cuprindă aceste zone fuzionate. În opinia lui Cioloş „s-ar putea face fuziunea volun-tară a unor UAT-uri, pe baza unor criterii geografice, cum ar fi, de exemplu, distanța față de centrul noii comune sau pe bază de suprafață, de populație, de nivel de dezvoltare economică”.

Potrivit lui Gheorghe Damian, marea piedică este că toți politicienii gândesc strategii pe termen scurt și e posibil ca ceea ce fac acum tehnocrații să fie lăsat deoparte peste un an când vin următorii politicieni la putere.
 

×