x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Economia duduie doar în statistici. Creşterea neaşteptată anunţată de INS nu are susţinere pe termen lung

Economia duduie doar în statistici. Creşterea neaşteptată anunţată de INS nu are susţinere pe termen lung

de Vali Blanaru    |    15 Noi 2011   •   21:00
Economia duduie doar în statistici. Creşterea neaşteptată anunţată de INS nu are susţinere pe termen lung

Economia Romaniei a inceput sa duduie potrivit statisticilor oficiale. Institutul National de Statistica a publicat ieri o serie de estimari "semnal" care au devenit stirea pozitiva a zilei, deoarece depasesc pana si cifrele FMI. "Economia a crescut in al treilea trimestru cu 1,9% fata de precedentele trei luni si cu 4,4%, pe serie bruta, comparativ cu perioada similara a anului trecut, inregistrand astfel cele mai mari cresteri din ultimii trei ani", potrivit INS. Cresterea economica fata de trimestrul trei din 2010 a fost de 4,5%. Datele INS arata ca in primele noua luni ale anului economia a crescut fata de perioada corespunzatoare a anului trecut cu 2,7% pe serie bruta si cu 2,6% in termeni ajustati sezonier. Daca se continua in acest ritm, se va depasi eva­luarea de saptamana trecuta facuta de FMI care anunta o crestere econo­mica de 1,5% pentru tot anul 2010.

Cu asa rezultate fructuoase, premierul Emil Boc, aflat in deplasare in judetul Alba, a readus in discutie posibilitatea majorarii salariilor si pensiilor, dar numai cu acoperire economica. Este reala insa aceasta bunastare statistica ce a navalit peste romani? Se vor regasi aceste cifre in cresterea nivelului de trai al po­pu­latiei?

Analistii economici spun ca guvernantii nu au motive sa se bucure prea tare si nici nu trebuie sa faca proiectii economice de crestere in acelasi ritm. "Ar trebui sa «normali­zam» evolutia PIB-ului cu ex­ceptionalitatea productiei agricole din acest an. Drept este ca avem si o resuscitare a constructiilor prin lucrari publice. Eu cred ca trimestrul patru va consemna o incetinire fata de trimetrul 3", a declarat Daniel Daianu, fost ministru de Finante, citat de Hotnews.

El pune majorarea din statistica pe seama recoltei exceptionale. "Este posibil sa terminam anul cu o crestere a PIB-ului de circa 2%, datorita in principal agriculturii. Mai greu va fi in 2012, din cauza contextului international, deleveraging-ului practicat de banci si continuarii consolidarii fiscale (catre deficit de 2% din PIB). Desi pare mare, nu as folosi aceasta cifra pentru estimari in proiectiile viitoare. Daca absorbtia de fonduri europene va creste dramatic si nu vom avea «explozii» in zona euro, este posibil sa avem o usoara crestere si in anul ce vine", mai spune Daianu.

In lipsa unor date statistice deta­liate, cifrele anuntate ieri de INS sunt greu de analizat. Estimarile "semnal" pot fi publicate de INS mai devreme cu aproximativ 40-45 de zile decat cele provizorii. Datele provizorii despre PIB pentru trimestrul trei vor fi publicate de abia pe 6 decembrie. Presedintele Consiliului Fiscal, Ionut Dumitru, crede ca avansul econo­mic din cel de-al treilea trimestru s-a bazat pe productia agricola foarte buna din acest an, precum si pe revigorarea tuturor sectoarelor.

"Cresterea economica s-a bazat si pe productia agricola foarte buna din acest an. Nu cred ca vom mai inregistra o crestere a sectorului agricol la fel de mare in trimestrul IV, iar anul viitor nu cred ca va fi un an agricol la fel de bun", a spus Dumitru.

Nici pietele financiare inter­na­tionale nu au fost impresionate de anun­tul privind cresterea economi­ca. Prima de risc reflectata de cotatiile CDS-urilor (pretul asigurarii contra riscului de neplata) a urcat ieri pana la 442 de puncte de baza (4,42 puncte procentuale).

In u­ltima saptamana, CDS-ul Romaniei a urcat cu peste 50 de puncte de baza, situatie ce va face dificila incercarea MFP si a BNR de a strange 1-1,5 m­iliarde de dolari prin lansarea unei emisiuni de obligatiuni in dolari in SUA.

MFP: Cresterea din agricultura nefiscalizata
Cresterea PIB din trimestrul trei, de 4,4%, a fost determinata in principal de avansul din agricultura, dar "revigorarea" economiei nu este simtita si la nivelul colectarii taxelor, pentru ca agricultura nu este fiscalizata, a declarat Dan Lazar, secretar de stat in Ministerul Fi­nantelor. "La nivelul economiei ro­manesti simtim o revigorare, o cres­tere de peste 4% din PIB, ceea ce ne face sa fim optimisti. Din nefericire, la nivel fiscal nu am simtit-o atat de mult, pentru ca agricultura nu este fis­calizata", a spus Lazar. Potrivit re­prezen­tan­tului Finantelor, in afara de agricultura, si celelalte sectoare au contribuit la cresterea din tri­mes­trul trei. "Unul dintre cele mai im­portante motoare a fost agricultura, dar alaturi de agri­cultura au fost constructiile, turismul, dar si la nivelul industriei, unde vorbim despre o crestere a exporturilor", a spus Lazar, facand referire la oamenii de afaceri prezenti in sala.

×
Subiecte în articol: criza economica crestere economica