Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Până la urmă, Statele Unite sunt deja o putere globală, dacă ne uităm la cei mai elementari indicatori economici. Țara contribuie cu între 15% și 26% la PIB-ul global (în funcție de utilizarea cifrelor nominale sau ajustate la paritatea puterii de cumpărare), iar economia sa este mai mare decât a întregului rest al G7 la un loc. În ciuda faptului că are o populație de doar un sfert din cea a Chinei sau Indiei, economia americană le depășește cu mult pe ambele (în termeni nominali). Venitul mediu al unei gospodării americane este de departe cel mai ridicat dintre toate țările cu peste 50 de milioane de locuitori.
Cu toate acestea, SUA au o rată de economisire internă extrem de scăzută și suferă de inegalități extreme de venit și avere în comparație cu alte economii dezvoltate. Deși cheltuiesc sume colosale pentru sistemul său de sănătate, rezultatele obținute sunt mai slabe decât în orice altă economie avansată, iar unele grupuri demografice chiar înregistrează o scădere a speranței de viață. Majoritatea economiștilor ar spune că, pentru ca America să devină „și mai măreață”, trebuie să își îmbunătățească poziția fiscală, să obțină beneficii sociale mai mari din cheltuielile uriașe pentru sănătate și să promoveze o creștere mai incluzivă, cu venituri în creștere pe scară largă, mai ales pentru cei aflați la baza distribuției economice.
Având în vedere dimensiunea și importanța sa sistemică, orice schimbare economică în SUA are implicații și pentru restul lumii. În ultimele decenii, economia globală a considerat ca fiind de la sine înțelese trei caracteristici esențiale ale sistemului american: cheltuielile uriașe pentru apărare (care au consolidat alianțele SUA și i-au conferit putere asupra adversarilor săi), rolul său central în sistemul global de guvernare bazat pe reguli stabilite după Al Doilea Război Mondial și, mai puțin discutată, cererea colosală de consum intern.
La sfârșitul anului 2024, cheltuielile pentru consum personal reprezentau 68% din PIB-ul SUA. Aceasta este o pondere extrem de ridicată pentru orice economie, la orice moment, iar în cazul SUA, acest nivel s-a menținut constant de-a lungul anilor. Ponderea SUA în consumul global de bunuri este semnificativ mai mare decât deja considerabila sa pondere în PIB-ul mondial. Și, pentru că există o relație puternică între consumul american și importurile sale, restul lumii – fie că vorbim de prieteni, rivali sau furnizori de resurse esențiale (precum energie) și bunuri de lux – s-a obișnuit să depindă de această parte a economiei SUA.
Însă, prin amenințările constante cu tarife vamale mai mari împotriva celor mai mari parteneri comerciali ai Americii, președintele Trump și consilierii săi par să nu fie deloc deranjați de faptul că reducerea importurilor va afecta aproape sigur consumatorii americani, fie prin creșterea prețurilor, fie prin forțarea unei rate mai mari de economisire, pe măsură ce restul lumii își va îndrepta atenția în altă parte.
Se poate întâmpla acest lucru? Deși SUA contribuie cu 15-26% la PIB-ul global, restul economiei mondiale este de 3-5,5 ori mai mare. Așadar, este ușor de imaginat un scenariu în care alte țări decid că nu mai vor să se bazeze atât de mult pe consumatorii americani. De ce să nu-și diversifice piețele?
Luați în considerare grupul BRICS, care și-a extins recent componența inițială (Brazilia, Rusia, India, China și Africa de Sud) pentru a include noi membri și „țări partenere”. Ce s-ar întâmpla dacă aceste țări ar decide să treacă dincolo de întâlnirile anuale simbolice? În loc să impună condiții pentru proiectele din cadrul Inițiativei „Belt and Road”, China ar putea începe să ofere țărilor participante acces la comerț și investiții cu taxe reduse sau inexistente. Împreună cu India – a cărei populație este de patru ori mai mare decât cea a SUA – ar putea crea condițiile pentru o explozie a comerțului global din care America ar fi exclusă.
În mod similar, ne putem imagina un nou guvern german, mai orientat spre exterior, care să realizeze în sfârșit că așa-numita sa „frână a datoriei” a fost un obstacol în calea creșterii. Așa cum noul guvern laburist din Regatul Unit și-a propus să încurajeze împrumuturile pentru infrastructură și apărare, Berlinul ar putea face același lucru. Și de ce să nu fie reluate propunerile franceze recurente pentru dezvoltarea unei piețe europene a obligațiunilor sau pentru extinderea pieței unice europene la toate bunurile și serviciile?
Dacă politica MAGA a lui Trump va ajuta, în cele din urmă, restul lumii să își reducă dependența de consumatorul american, atunci toată lumea îi va putea mulțumi președintelui. Singurii perdanți vor fi americanii de rând.
Autorul:
Jim O’Neill este fost președinte al Goldman Sachs Asset Management și fost ministru al Finanțelor din Regatul Unit.
Traducere, adaptare, editare: Daniel Apostol, ClubEconomic.ro
Citește pe Antena3.ro
