x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Economia neagră înghite peste un sfert din PIB

Economia neagră înghite peste un sfert din PIB

de Daniela Ivan    |    30 Aug 2017   •   10:00
Economia neagră înghite peste un sfert din PIB
Sursa foto: hxdbzxy/Getty Images/iStockphoto

Economia subterană va înghiţi în acest an circa 228 miliarde de lei, mai mult de un sfert din PIB-ul estimat la 815 miliarde de lei. Aceşti bani scapă impozitării statului român, care pierde astfel 81 de miliarde de lei, circa 18 miliarde de euro, din care mai mult de jumătate provine din frauda cu TVA. Cu aceşti bani s-ar putea face toate autostrăzile promise de PSD în programul de guvernare.

România se întrece cu Bulgaria pentru primul loc în Uniunea Europeană la economia subterană. Ţara noastră figurează cu un procent de 28% din PIB, iar bulgarii cu 30%, într-o estimare realizată de Comisia Europeană. Totuşi, ţara noastră conduce detaşat la evaziunea cu TVA, conform PricewaterhouseCoopers. Datele arată că, în 2016, România era pe primul loc la frauda pe TVA, cu 8 miliarde de euro, adică 39,6%, urmată de Polonia (29,2%), Slovacia (28,3%), Ungaria (20,15%) şi Cehia (19,6%).

Fiecare container de ţigări ilegale care intră în ţară înseamnă un milion de euro profit pentru reţelele de contrabandă

 Fiscul nu a reuşit să facă ordine şi să stopeze fenomenul fraudei cu TVA după ce ţara noastră a intrat în UE. Mecanismul prin care este fraudat statul romîn este simplu: sunt folosite firmele-fantomă. “Cumperi din UE fără TVA. Vinzi în România cu TVA. Dispari cu TVA cu tot”, explică consultanţii fiscali. Gabriel Biriş, fost secretar de stat în Ministerul Finaţelor, spune că România a pierdut peste 30 miliarde de euro în cei zece ani de când a intrat în Uniunea Europeană ca urmare a eliminării plăţii TVA în vamă. Biriş susţine că România trebuie să aplice un sistem mai detaliat de raportare SAF-T (Standard Audit File for Tax) pentru ca escrocii să nu mai dispară cu taxa pe valoarea adăugată,  Sistemul e dezvoltat de OECD şi se aplică în multe ţări din Vest.

Muncă nedeclarată de 123 miliarde de lei

O altă mare problemă a României este munca fără forme legale. Aceasta  reprezintă între 15-20% din PIB în România, potrivit Raportului de ţară al Uniunii Europene, dat publicităţii în 2017.

Dacă luăm în calcul procentul minim de 15% din PIB, rezultă că românii bagă în buzunare 123 miliarde de lei, circa 27 miliarde de euro, din diverse activităţi nedeclarate. Iar statul va pierde 54% din acestă sumă (CAS, CASS, şomaj), adică 66 miliarde de lei. “În pofida numărului sporit de controale comune derulate de inspectoratele de muncă și autoritățile fiscale, rezultatele acestora rămân limitate, parțial, și din cauza faptului că nu se iau încă suficiente măsuri de prevenire”, consideră experţii Comisiei Europene. Doar bulgarii, grecii şi portughezii ne întrec la acest capitol.

 

Peste un milion de oameni lucrează la negru în România, iar autoritățile par dezarmate în fața acestui fenomen

 

×