Costurile alimentelor s-au majorat cu 6,4%, în primele 4 luni ale acestui an, comparativ cu perioada similară din 2019, se arată într-o analiză RetailZoom. Prețurile produselor din marile lanțuri de magazine au crescut în medie cu 4,7%.
Românii au cumpărat mai ales magazinele de proximitate, fapt provocat de pandemia de coronavirus. Țigările s-au aflat în topul vânzărilor, cu o creștere de 29% în acest interval de timp.
Creșterea prețurilor a ajuns la o medie de 4,7% în primele 4 luni din 2020, cea mai mare scumpire fiind înregistrată la alimente, de 6,4%.
Prețul cărnii s-a scumpit cu 17%.
Produsele pentru îngrijire personală au crescut cu 1,4%, la cele pentru casă cu 3,7%.
În privința mâncării, cel mai mult au crescut prețurile la conservanții pentru legume și fructe - 136%, conservele de carne - 42%, drojdia - 19%, maioneza - 19%, mezelurile - 17%, sarea - 17%, carnea - 16%, peștele congelat - 16%.
Vânzările sunt însă în creștere cu până la 15%, față de 2019, la cele 184 de categorii monitorizate de companie.
La alimente vânzările s-au majorat cu 21% în primele 4 luni ale anului.
"Prețurile continuă să crească pentru mai mult de jumătate dintre cele 184 de categorii monitorizate de RetailZoom, cu procente de 5 până la 30% comparativ cu media săptămânilor 1-8, acest trend nefiind observat anul anterior pentru aceeași perioadă/început de an.
Concluzia noastră este că anul acesta creșterile de prețuri sunt provocate și de impactul pandemiei, nu doar de frenezia cumpărăturilor de Paști.
Spre deosebire însă de anii anteriori, când se observă o buclă de creșteri de preț specifică aglomerării de sărbători, generată preponderent de abundența produselor premium sau de creșteri de preț temporare, acum ne așteptăm ca apogeul creșterilor de preț să nu fi atins încă punctul culminant la categoriile monitorizate", arată analiza.