Autoritatile cauta sa amelioreze dezechilibrul stocurilor de carbune, rezultat din diferentele de pret ale energiei, cerand reducerea exporturilor hidroelectrice.
Termocentralele pe carbune nu au ragaz sa-si constituie stocurile de iarna, pentru ca ard aproape tot ce au, potrivit mai multor informatii venite din piata. Centralele de la Rovinari, Turceni si Isalnita functioneaza aproape la capacitate maxima, iar o parte din centralele locale prefera sa importe carbune, pentru ca energia obtinuta este mai ieftina. Fenomenul are bataie lunga, din moment ce autoritatile incearca sa reorienteze si anul viitor o parte din exporturile hidroenergetice spre consumul intern. Autoritatile incurajeaza folosirea resurselor mai ieftine din dorinta de a ameliora cresterile de preturi. Hidroelectrica isi va renegocia contractele de export pentru anul viitor, ca parte a acestei politici. Producatorul ar urma sa taie cu un miliard de KWh livrarile externe de electricitate, potrivit ministrului Economiei, Codrut Seres, citat de NewsIn. Ministrul spune ca nu exista un deficit de carbune, dar recunoaste ca inca nu sunt constituite stocurile pentru iarna.Citește pe Antena3.ro