x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Euro va fi adoptat tot în 2015

Euro va fi adoptat tot în 2015

de Daniela Ivan    |    29 Apr 2011   •   13:00

Moneda unică europeană va fi adoptată de către România tot în 2015, conform unor surse guvernamentale.

"Programul de convergenţă a fost aprobat de Guvern, cu menţinerea obiectivului de adoptare a monedei euro în 2015", au declarat sursele.
Premierul Emil Boc a confirmat ulterior decizia Guvernului de a menţine obiectivul de adoptare a monedei euro în anul 2015, în urma consultării cu Preşedinţia şi Banca Naţională, precizând totodată că data exactă - dacă va fi 1 ianuarie sau o altă dată - va fi stabilită ulterior, prin discuţii cu "partenerii europeni".
El a arătat că a fost decisă constituirea unui comitet care va monitoriza îndeplinirea obligaţiilor aferentă aderării la zona euro, astfel încât România să fie pregătită în 2015 pentru acest obiectiv. Comitetul va fi condus de primul-ministru şi îi va avea ca membri pe guvernatorul Băncii Naţionale (ca vicepreşedinte), pe vicepremierul Guvernului, pe miniştrii Finanţelor, Economiei, Muncii, Educaţiei, Justiţiei şi Administraţiei, precum şi pe reprezentanţi ai Departamentului Afacerilor Europene, Institutului Naţional de Statistică şi cabinetul premierului.

Coaliţia a discutat astăzi într-o reuniune la care a participat şi guvernatorul Băncii Naţionale, Mugur Isărescu, varianta ca moneda euro să fie adoptată la 1 ianuarie 2015, iar până la finalul acelui an să circule în paralel atât moneda naţională, cât şi euro, a declarat Varujan Pambuccian. El a mai precizat că guvernatorul Mugur Isărescu a avansat varianta ca, după adoptarea monedei euro, aceasta să circule în paralel cu leul până la 1 decembrie 2015, după care să rămână în circulaţie numai moneda europeană.

Intrarea în ERM-II, mecanismul european al ratelor de schimb, este etapa premergătoare aderării la zona euro. Înainte de a intra în zona euro, o ţară trebuie să respecte criteriile economice incluse în Tratatul de la Maastricht, respectiv să se afle timp de doi ani în ERM-2, în cadrul căruia moneda naţională să fluctueze într-un intervalul de plus-minus 15% faţă de euro.
Tot în criteriile de convergenţă de la Maastricht se mai prevede ca rata medie a inflaţiei, monitorizată pe o perioadă de un an înainte de efectuarea verificării, să nu depăşească cu mai mult de 1,5 la sută rata inflaţiei din cele trei state membre UE cu cea mai mare stabilitate a preţurilor. 
Alte cerinţe pentru adoptarea euro: raportul între deficitul public şi PIB nu trebuie să depăşească trei la sută, raportul între datoria publică şi Produsul Intern Brut nu trebuie să depăşească 60 la sută, rata dobânzii nominale pe termen lung nu trebuie să fie mai mare cu mai mult de 2 la sută decât cea realizată de primele trei state membre.

×
Subiecte în articol: euro leu criterii de convergenta