x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Euroexpo Trade Fairs investeste o jumatate de milion de Euro in primele patru evenimente lansate anul acesta

Euroexpo Trade Fairs investeste o jumatate de milion de Euro in primele patru evenimente lansate anul acesta

02 Feb 2010   •   00:00

Wellness Show, Jewellery Show, Cleaning Show sunt trei targuri nou lansate in peisajul economic de la inceputul lui 2010, fiind cuprinse in portofoliul Euroexpo Trade Fairs.
 
"Ca o companie dinamica si cu experienta in organizarea de targuri si evenimente noi credem in aceste proiecte, in capacitatea noastra de a le realiza la un nivel european. Iar raspunsul pietei este, pana acum, unul pozitiv." declara Camelia Buda, Director General al Euroexpo Trade Fairs.

Contrar tendintelor actuale ale mediului economic, Euroexpo Trade Fairs va investi puternic in evenimentele sale. Aproximativ 500.000 de euro vor fi folositi pentru organizarea celor patru expozitii ale sale din primavara. Aceasta investitie va permite desfasurarea lor la nivel european. In prezent nu mai este suficient doar sa ai o idee si sa anunti ca inchiriezi standuri intr-un pavilion. Piata de targuri si expozitii incepe sa se maturizeze, iar calitatea serviciilor, dinamismul si dedicarea vor face tot mai mult diferenta.

Premierele acestui inceput de an sunt:
Wellness Show, cel mai tonic eveniment al anului aduce mai multa energie si armonie in viata celor interesati de fitness, aerobic, spa sau de alte metode de ingrijire corporala. Se va desfasura in perioada 5-7 martie.
Jewellery Show, o bijuterie de expozitie, unde fiecare isi va gasi accesoriile visate sau cadoul ideal de Ziua Femeii. In zilele imediat premergatoare lui 8 Martie: 5-7 martie.
Cleaning Show iti pune totul pe curat. Cele mai noi solutii pentu curatenie se vor intrece in a-si demonstra eficienta. Acesta este primul eveniment din Romania in domeniul curateniei profesionale. Evenimentul va avea loc in perioada 14-17 aprilie.

Alaturi de evenimentele mentionate mai sus, in aceasta primavara se desfasoara si a 12-a editie a Kidex.  Cel mai vesel targ pentru copii si parinti sarbatoreste magia copilariei in perioada 25-28 martie.

Conform studiilor de specialitate, canalele de promovare interactiva sunt singurele care isi pastreaza eficienta în momente de criza economica. Folosite coerent si consistent, acestea pot deschide noi oportunitati de afaceri, pot creste notorietatea marcilor precum si increderea pietei in serviciile si produsele oferite.

Portofoliul Euroexpo Trade Fairs din acest an inregistreaza o crestere de peste 130%, cuprinzand 14 evenimente, dintre care 8 sunt in premiera.

Euroexpo Trade Fairs este unul din liderii de piata in domeniul organizarii si productiei de targuri, expozitii si evenimente speciale, ocupand a doua pozitie in "Top 10 Organizatori de targuri si expozitii din Romania". Este cunoscut in special pentru organizarea de evenimente de prestigiu ca Luxury Show, Kidex si Print&Sign.

Pentru mai multe detalii: www.euroexpo.ro
 

×
Subiecte în articol: companii