Indicele principal BET s-a apreciat cu 0,32%, până la 12.337,04 puncte, iar BET-Plus, care arată evoluţia celor mai lichide 37 de acţiuni de la Bursă, a înregistrat o creştere de 0,31%.
Totodată, indicele blue-chip extins BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a închis pe plus cu 0,21%, în timp ce indicele SIF-urilor, BET-FI, a pierdut 0,22% din valoare.
Indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiţii, a încheiat şedinţa pe minus cu 0,12%, iar BET-NG, care măsoară evoluţia celor zece companii energetice şi de utilităţi, s-a depreciat cu 0,10%.
Indicele BET AeRO, care include 20 de companii reprezentative de pe piaţa AeRO, a consemnat o scădere cu 0,14%.
Pe Piaţa Reglementată, cele mai tranzacţionate au fost acţiunile Băncii Transilvania, cu 2,743 milioane de lei, urmate de cele ale Fondului Proprietatea, care au generat schimburi în valoare de 2,176 milioane de lei, şi de titlurile OMV Petrom - 1,580 milioane de lei.
Cele mai bune evoluţii au fost înregistrate de acţiunile Condmag, care s-au apreciat cu 7,14%, urmate de cele ale Compa (+2,20%) şi Aages (+1,92%).
Pe de altă parte, cele mai importante scăderi au fost consemnate de acţiunile combinatului Carbochim (-12,23%), Farmaceutica Remedia (-3,43%) şi SIF5 Oltenia (-2,54%).