Fabrica Aptiv din Ineu își încetează activitatea în decembrie
Cea mai mare companie din domeniul automotive din orașul Ineu, Aptiv, își va închide fabrica în luna decembrie, potrivit notificării transmise către Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Arad. În urma deciziei, aproximativ 900 de angajați vor fi disponibilizați, ceea ce reprezintă una dintre cele mai mari concedieri colective din județul Arad din ultimii ani, potrivit DCnews.
Directorul AJOFM Arad, Alexandru Molnar, a confirmat marți, pentru Agerpres, că instituția a primit notificarea oficială privind concedierea colectivă.
„A fost înregistrată la noi o notificare de concediere colectivă care vizează aproximativ 900 de salariaţi ai unei companii din domeniul automotive. Urmează să fie organizate două burse pentru ocuparea locurilor de muncă, special pentru angajaţii acelei companii, în zile diferite din această lună”, a declarat Alexandru Molnar.
Primarul din Ineu: „Producția se mută în afara Uniunii Europene”
Informația privind închiderea fabricii fusese confirmată anterior și de primarul orașului Ineu, Călin Abrudan, care a explicat că Aptiv și-a redus treptat activitatea în ultimii ani, iar costurile de operare au devenit prea mari pentru capacitatea actuală.
„Din păcate, producţia de la Ineu ar urma să se mute în afara Uniunii Europene. Am înţeles că nu mai este rentabil să se păstreze hala la numărul de angajaţi care mai sunt, pentru că se plăteşte o chirie foarte mare. Aptiv era cel mai mare angajator din zona Ineu, în ultimul an a avut între 800 şi 1.000 de salariaţi. Înţeleg că o mică parte vor mai rămâne câteva luni, pentru dezinstalarea şi mutarea utilajelor”, declarase edilul.
Primarul a mai adăugat că bugetul local va fi afectat semnificativ, deoarece fabrica era principalul contributor fiscal al orașului.
„Fiind cel mai mare angajator, era şi cel mai mare contributor la bugetul local. Sperăm, totuşi, să compensăm această pierdere prin venirea unor noi investitori, şi avem discuţii avansate în acest sens. De altfel, este deja sigur că un investitor va crea 500 de locuri de muncă peste aproximativ un an, prin deschiderea unei fabrici de componente electronice”, a mai spus Călin Abrudan.
AJOFM caută soluții pentru reintegrarea celor afectați
Reprezentanții AJOFM Arad colaborează cu autoritățile locale pentru a sprijini persoanele disponibilizate. Se discută inclusiv posibilități de angajare în județele vecine Timiș, Bihor și Hunedoara.
„Scopul este de a asigura o tranziţie cât mai lină către noi locuri de muncă, în funcţie de calificările şi experienţa profesională a angajaţilor disponibilizaţi”, a transmis instituția într-un comunicat de presă.
De la începutul anului, aproximativ 2.000 de persoane din județul Arad au fost notificate cu privire la concedieri colective, inclusiv cei vizați de la Aptiv Ineu. Totuși, AJOFM precizează că numărul final al concedierilor efective este adesea mai mic, deoarece unii angajatori își reorganizează activitatea, iar o parte dintre angajați reușesc să-și găsească rapid un nou loc de muncă.


