x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Falimentul a fost evitat. Grecia primeşte încă de 109 miliarde euro

Falimentul a fost evitat. Grecia primeşte încă de 109 miliarde euro

22 Iul 2011   •   11:00

Bursele au atins un maxim al ultimelor doua saptamani, iar moneda euro si pretul petrolului s-au apreciat semnificativ dupa ce liderii europeni au convenit un pachet de salvare a Greciei de 159 miliarde de euro, transmite Reuters. Dolarul este sub presiune din cauza temerilor privind divergentele de la Washington pe marginea ridicarii plafonului datoriei de stat si reducerii deficitului bugetar.

Liderii zonei euro au convenit joi seara un al doilea pachet financiar, de 109 miliarde de euro, pentru sprijinirea Greciei, suma incluzand o contributie de 37 miliarde de euro din partea sectorului privat.

"Contributia neta a sectorului privat este estimata la 37 de miliarde de euro", potrivit comunicatului publicat la finalul reuniunii desfasurate la Bruxelles. Un program de rascumparare de actiuni va contribui cu 12,6 miliarde de euro, totalul ajungand astfel la 50 de miliarde de euro pentru perioada 2011-2014. In intervalul 2011-2019, contributia totala neta a sectorului privat va fi de 106 miliarde de euro.

"Va fi sprijinita calitatea garantiilor pentru a permite folosirea acestora in continuare de catre bancile din Grecia pentru acces la sistemul de operatiuni cu lichiditati Eurosystem", se arata in comunicat.

In plus, Facilitatea Europeana pentru Stabilitate Financiara, fondul de salavare al statelor cu probleme financiare din zona euro, va pune la dispozitia Greciei imprumuturi pe termen lung la dobanzi mai mici. Dobanzile vor fi coborate la circa 3,5%, iar maturitatea finantarilor va fi extinsa de la 7,5 ani la minim 15 ani si maxim 30 de ani.

"Vom furniza resurse adecvate pentru a recapitaliza bancile elene in caz de nevoie", se arata in comunicat.

Intelegerea liderilor europeni, cu implicarea sectorului privat, este o victorie pentru cancelarul german Angela Merkel, noteaza cotidianul britanic Financial Times, insa aceasta victorie va conduce aproape sigur la prima intrare in incapacitate de plata in privinta unor obligatiuni din zona euro.

Reducerea dobanzilor la aproximativ 3,5%, cu 1-2 puncte procentuale sub nivelurile actuale, precum si extinderea perioadei de rambursare a imprumuturilor vizeaza toate cele trei tari care beneficiaza in prezent de pachete de ajutor financiar, respectiv Grecia, Irlanda si Portugalia, au afirmat oficialii europeni.

×
Subiecte în articol: grecia burse criza grecia faliment grecia