x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Falsuri și manipulări în afacerea Roșia Montană, cel mai mare depozit aurifer din Europa

Falsuri și manipulări în afacerea Roșia Montană, cel mai mare depozit aurifer din Europa

de Redacția Jurnalul    |    13 Feb 2024   •   16:30
Falsuri și manipulări în afacerea Roșia Montană, cel mai mare depozit aurifer din Europa

Roșia Montană reprezintă cel mai mare depozit aurifer din Europa și unul dintre cele mai importante din lume.

Actele pe care le voiau pierdute responsabilii de marele jaf în cazul Roşia Montană

Antena 3 CNN a prezentat documentele care arată dovada falsurilor și manipulării în afacerea Roșia Montană.

 

Includerea Roșiei Montane pe lista UNESCO va însemna blocarea exploatării unei resurse de 20 de miliarde de  dolari, privarea economiei României de input economic direct de peste 10 miliarde de dolari și privarea bugetului de stat de încasări directe de miliarde de dolari din exploatarea acestei resurse. 

Informațiile care au stat la baza cererii de introducere a Roșiei Montane în UNESCO provin aproape exclusiv dintr-o singură sursă- un grup de activiști din zona ONG infiltrați pe anumite paliere ale statului român, dar având legături cu organizații din străinătate și cu companii specializate în restaurarea obiectivelor de patrimoniu.

Acești activiști promovează doar o fațetă a problemelor de patrimoniu din zona Roșia Montană - alegând în mod deliberat să nu prezinte alte aspecte extrem de importante pentru înțelegerea temei Roșia Montană în UNESCO, se arată într-un document secret, prezentat de antena3CNN.

Raportul menționează următoarele: 

"Autoritățile statului român iau decizii pe baza unor informații incomplete și trunchiate care servesc o agendă împotriva interesului național.

Scopul acestei note este să aducă în atenția persoanelor interesate aspecte relevante și informații esențiale legate de tematica Roșia Montană în UNESCO, pentru formarea unei opinii complete, care să poată fundamenta o decizie corectă în aceasta problematică de interes național.

Cererea de listare a obiectivului Roșia Montană in UNESCO realizată de Institutul Național al Patrimoniului a fost transmisă către UNESCO în data de 4 ianuarie 2017 de Ministrul Culturi Corina Șuteu, fără consultarea Guvernului sau a altor ministere.

Statul român a solicitat UNESCO suspendarea proceduri din motive legate de arbitrajul ICSID 

La 31 ianuarie 2020, guvernul a decis reluarea procedurii de clasare UNESCO. Cererea ar fi urmat să fie discutată în sesiunea de avizare din iunie-iulie 2020 a Comitetului UNESCO, sesiune care, din cauza pandemiei Covid-19, a fost reprogramat în perioada lunie-lulie 2021.

Încă din anul 2016 avocații statului roman în dosarul arbitral ICSID introdus de Gabriel Resources împotriva Românie -Lalive Leaua- au sfătuit statul român să se abțină de la promovarea listării Roșiei Montane în UNESCO printr-o adresă argumentată.

Avocații subliniază câteva aspecte fundamentale: 

1. Statul român a emis licența miniera Roșia Montană în 1999 pentru o perioadă de 20 de ani. In baza licenței miniere Roșia Montana, Gabriel, prin subsidiara locală RMGC, a investit peste 650 milioane de USD în proiectul minier.

2. Statul român a demarat procedura de listare a zonei Roșia Montană în UNESCO fără a notifica sau
consulta investitorul de la Roșia Montana (Gabriel Resources) sau subsidiara RMGC, deținătoare a
licenței miniere și finanțatoarea cercetării arheologice care a permis cunoașterea patrimoniului cultural de la Roșia Montana.


3. Ministerul Culturii nu s-a consultat nici cu ANRM (gestionarul resurselor naturale ale României si nici cu Ministerul Finanțelor în ceea ce privește impactul pe care Listarea UNESCO îl poate avea asupra fezabilității tehnice sau economice a proiectului minier Roșia Montană.

4. Ministerul Culturii a emis certificate de descărcare de sarcină arheologică pentru zona proiectului minier Roșia Montană în urma unor investigații foarte mari în programele de cercetare arheologică finanțate de RMGC, investiții pe care Ministerul Culturii le-a încurajat și le-a autorizat.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

×
Subiecte în articol: roşia montană aur jaf fals