x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Florin Georgescu: Situaţia politică internă nu va afecta misiunea FMI, CE şi BM în România

Florin Georgescu: Situaţia politică internă nu va afecta misiunea FMI, CE şi BM în România

04 Iul 2012   •   12:02
Florin Georgescu: Situaţia politică internă nu va afecta misiunea FMI, CE şi BM în România

Ministerele si-au indeplinit in primul semestru toate angajamentele negociate cu institutiile financiare internationale, a declarat, astazi, intr-un briefing de presa, ministrul Finantelor Publice, Florin Georgescu.

"Un criteriu de performanta este incadrarea in total cheltuieli de personal. In sectorul public s-au respectat angajamentele negociate. Pe baza unei analize foarte indelungate, de 7-8 ore, desfasurate saptamana trecuta in Comitetul interministerial, azi s-a examinat in Guvern cum si-au respectat ministerele angajamentele, constatand ca pentru sfarsitul semestrului unu s-au indeplinit toate angajamentele asumate. In privinta perspectivei realizarilor la alte termene din acest an, raportat la stadiul de azi, se prefigureaza posibilitatea sa respectam si acele termene asumate pentru trimestrul trei si trimestrul patru", a explicat Georgescu.

Ministrul finantelor a afirmat ca expertii Fondului Monetar International, Comisiei Europene si Bancii Mondiale vor veni la Bucuresti pe 24 sau 25 iulie, pentru o noua evaluare a acordului, la acest moment nefiind prevazut ca misiunea sa fie amanata din cauza situatiei politice interne.

Florin Georgescu a mai spus ca Guvernul va efectua la sfarsitul lunii iulie prima rectificare a bugetului din acest an, dupa consultarile care vor fi initiate cu Fondul Monetar International. El a asigurat ca rectificarea bugetara va include fondurile pentru plata salariilor reintregite catre bugetari si a datoriilor catre pensionari.

Pentru a doua transa de majorare a salariilor bugetarilor, prevazuta sa fie achitata in luna ianuarie a anului viitor, fondurile aferente vor fi incluse in bugetul de stat pe 2013. Ministrul a aratat totodata ca, in ultimele sapte luni ale acestui an, va fi asigurata cel putin aceeasi medie lunara de cheltuieli ca in primele cinci luni ale anului.

In sedinta de miercuri a Guvernului, premierul Victor Ponta le-a cerut ministrilor sa indeplineasca, pana la misiunea Fondului Monetar International, Comisiei Europene si Bancii Mondiale de la sfarsitul lunii iulie, obiectivele asumate cu aceste organisme, avertizandu-i ca ministrii care nu respecta aceasta cerinta vor fi demisi.


×