Ordonanţa creditelor, cum este numită OUG 50 care reglementează modul de acordare a creditelor populaţiei şi la contractele aflate în derulare, a creat prima disensiune între reprezentanţii Guvernului şi Delegaţia FMI.
Oficialii FMI sunt îngrijoraţi în privinţa aplicării directivei Comisiei Europene şi la creditele aflate în derulare şi le-au cerut reprezentanţilor Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorului (ANPC) să găsească o soluţie."Suntem îngrijoraţi de aplicarea retroactivă a prevederilor Directivei Europene (48/CE/2008 - n.r.). Am cerut să se gândească aplicarea numai pentru contractele noi, întrucât la utilizarea pentru vechile contracte există riscuri pentru economie şi efecte negative pentru România. Suntem optimişti că vom găsi o soluţie. Preşedintele ANPC a înţeles problema şi a arătat că va continua să poarte discuţii cu Guvernul şi Parlamentul", a declarat şeful misiunii FMI în România, Jeffrey Franks.
Cu toate astea, ANPC a transmis FMI că îşi menţine poziţia privind aplicarea OUG 50 la creditele în derulare. "Încă de acum două săptămâni am făcut o solicitare către guvernatorul BNR (Mugur Isărescu - n.r.) să avem un punct de vedere legat de eventualele pierderi prin aplicarea OUG 50. (...) Vrem să vedem care a fost impactul de la momentul intrării în vigoare în urmă cu trei luni şi ce se estimează. Am înţeles că şi Jeffrey Franks a avut o solicitare similară", a declarat preşedintele ANPC, Constantin Cerbulescu, după întâlnirea cu misiunea comună de evaluare FMI-CE-Banca Mondială.
Potrivit lui Cerbulescu, ANPC a elaborat 20 de amendamente care au fost însuşite de reprezentanţii din Comisia de buget-finanţe bănci de la Camera Deputaţilor. Unul dintre acestea defineşte modul în care ANPC poate să restricţioneze activitatea unei bănci, dar numai pe segmentul creditării populaţiei. Acesta a fost criticat de reprezentanţii FMI.
Ordonanţa 50 a intrat ieri şi în discuţia Comisiei de buget-finanţe din Camera Deputaţilor, dar luarea unei decizii a fost amânată din lipsa qvorumului. Ordonanţa a trecut fără amendamente de Senat, dar în Comisia economică din Camera Deputaţilor a suferit 38 de amendamente, toate în favoarea băncilor. În aceste condiţii şi sub presiunea opiniei publice, pe de o parte, şi a FMI, pe de altă parte, deputaţii din Comisia de buget-finanţe au decis amânarea unei decizii până ce vor avea toate informaţiile necesare. Au primit foarte multe amendamente atât de la organizaţiile clienţilor, cât şi de la bancheri. Clienţii cer ca bancherilor să le garanteze prin contract că rata lunară nu va creşte pe toată perioada creditului şi susţin că există acum bănci la care pentru acelaşi tip de produs clienţii vechi plătesc o dobândă cu 50% mai mare decât clienţii noi. Oamenii susţin că nici despre reeşalonare nu poate fi vorba, pentru că valoarea garanţiilor a scăzut foarte mult în ultimii doi-trei ani.
În prezent există 160 de dosare în justiţie privind Ordonanţa 50/2010, dar, după aprecierea preşedintelui ANPC, peste 7.000 de consumatori au reclamat clauzele abuzive semnate cu băncile şi alte câteva mii aşteaptă să vadă cum se vor rezolva aceste plângeri, pentru a face şi ei reclamaţii.
La rândul lor, bancherii susţin că dacă vor fi obligaţi la retroactivitate vor pierde 900 milioane de euro, dacă OUG 50 se va aplica aşa cum este dată de Guvern.
ANPC va transmite un răspuns CE
ANPC şi Departamentul de Afaceri Europene (DAE) vor transmite Comisiei Europene în această săptămână un răspuns la solicitarea de precizări pe marginea OUG 50 privind creditele populaţiei, a declarat preşedintele ANPC, Constantin Cerbulescu. "Săptămâna viitoare vom face o deplasare la Bruxelles ca să luăm lămuriri în plus la scrisoarea noastră de răspuns, fără să mai aşteptăm o nouă reacţie scrisă din partea Comisiei", a spus Cerbulescu. El a mai spus că actul normativ nu încalcă legislaţia comunitară.