x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Ford cumpără azi fabrica din Craiova

Ford cumpără azi fabrica din Craiova

de Vali Blanaru    |    12 Sep 2007   •   00:00
Ford cumpără azi fabrica din Craiova
Sursa foto: BERND KAMMERER/

Contractul cu producătorul american Ford pentru privatizarea Automobile Craiova, pentru suma de 57 de milioane de euro, va fi semnat astăzi, la Salonul Internaţional Auto de la Frankfurt.

Guvernul a aprobat ieri contractul prin care Ford va prelua acţiunile deţinute de stat la Automobile Craiova, pentru 57 de milioane de euro. Guvernul a aprobat şi proiectul de lege special pentru Automobile Craiova.
Contractul de privatizare va fi semnat astăzi la Salonul Internaţional Auto de la Frankfurt, autorităţile romăne dorind să confere astfel tranzacţiei un plus de notorietate. La ceremonia de semnare a contractului de la Frankfurt vor participa secretarul de stat din Ministerul Economiei şi Finanţelor (MEF) Sebastian Vlădescu, preşedintele Autorităţii pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS), Teodor Atanasiu, şi ambasadorul Statelor Unite in Romănia, Nicholas Taubman.


INVESTIŢII ASUMATE. Premierul Tăriceanu a afirmat că principalul element pe care l-a urmărit prin privatizarea Automobile Craiova a fost realizarea unui proiect industrial, cu o producţie minimă de 300 de unităţi pe an.

Firma americană Ford s-a angajat să facă la Craiova investiţii de 675 de milioane de euro, precum şi la achiziţii de pe piaţa internă de produse şi componente in valoare de un miliard de euro, pănă in 2012. Totodată, Ford va infiinţa 30.000 de locuri de muncă, pentru valorificarea potenţialului uman din zonă, a mai precizat Tăriceanu.

Compania Ford a oferit 57 de milioane de euro pentru preluarea unui pachet de acţiuni reprezentănd 72,4% din capitalul Automobile Craiova, sumă inclusă in oferta financiară imbunătăţită, in condiţiile in care oferta iniţială era de 55 de milioane de euro. Ambele oferte au fost deschise vinerea trecută, de comisia de privatizare.


CONCESIE. Ford a acceptat in negocieri ca activele conexe ale Automobile Craiova, Daewoo Romănia şi Mecatim Timişoara, constănd in principal din terenuri şi imobile care nu sunt necesare activităţii fabricii, să fie transferate intr-o entitate nou creată. "Activele imobiliare nu fac parte din tranzacţie, vindem doar activele industriale, halele şi terenurile pe care sunt aşezate acestea şi care servesc producţiei. Prin acest lucru mi se pare că şi partenerii noştri denotă foarte multă corectitudine", a precizat premierul. Ford va achita banii pentru pachetul de 72,4% din capitalul societăţii după indeplinirea clauzelor finale, dintre care cele mai importante sunt aprobarea de către Parlament a legii privind privatizarea companiei şi avizul Comisiei Europene privind legalitatea ajutoarelor de stat acordate producătorului de autoturisme din Craiova.

Compania americană va produce la Craiova două modele de autoturisme, primul urmănd să fie asamblat intr-un timp căt mai scurt de la incheierea contractului de privatizare. Surse de pe piaţă au dat ca sigură producerea la Craiova a modelului Ford Focus, pe care compania l-a lansat zilele acestea la salonul internaţional auto de la Frankfurt.


Datoriile nu există

Ford nu va fi obligată să preia datoriile Automobile Craiova deoarece aceste obligaţii erau exigibile dacă grupul Daewoo nu reuşea să asigure un grad de integrare a producţiei de minimum 60%, operaţiune pe care fostul investitor a indeplinit-o, a declarat marţi premierul Călin Popescu Tăriceanu. "Datoriile erau exigibile dacă investitorul sud-coreean nu reuşea să asigure o integrare a producţiei de cel puţin 60%, iar acest grad de integrare a fost depăşit, astfel că solicitarea Vămii nu este corectă. Mai mult, ar fi ca şi cum statul ar scoate bani dintr-un buzunar pentru a-i băga in celălalt", a spus Tăriceanu. Litigiul dintre Daewoo Automobile şi ANAF a inceput in decembrie 2005, in urma controlului efectuat de Direcţia Regională Vamală Craiova la societate. Atunci s-a stabilit că producătorul auto datorează statului peste 800 de milioane de euro, reprezentănd facilităţile fiscale de care a beneficiat societatea in trecut, inclusiv majorări şi penalităţi. Facilităţile au fost obţinute de Daewoo Automobile in baza Legii 71/1994 privind acordarea unor facilităţi suplimentare faţă de Legea 35/1991 republicată, pentru atragerea de investitori străini in industrie. Procesul-verbal incheiat in urma controlului a fost contestat de către Daewoo la Secţia de contencios-administrativ a Curţii de Apel Bucureşti, care la 27 iunie a dat căştig de cauză reclamantului.

×