x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Ford România se retrage din Asociaţia Producătorilor şi Importatorilor de Automobile

Ford România se retrage din Asociaţia Producătorilor şi Importatorilor de Automobile

27 Mar 2020   •   11:39
Ford România se retrage din Asociaţia Producătorilor şi Importatorilor de Automobile

Ford România se retrage din Asociaţia Producătorilor şi Importatorilor de Automobile de la 1 aprilie 2020, potrivit unui comunicat al companiei.

"Raţiunea esenţială pentru care am decis părăsirea organizaţiei APIA ţine de nevoia unei abordări unitare şi fundamentate a problematicilor cu care industria auto se confruntă, astfel că anumite aspecte semnalate de către noi de-a lungul anilor nu au fost gestionate cu nivelul de prioritate impus în mod obiectiv de importanţa fiecărui subiect în parte. Cu toate acestea, ne dorim să rămânem în dialog şi salutăm pe această cale deschiderea pe care APIA a manifestat-o pentru a institui un dialog constructiv cu celelalte asociaţii de profil", a arătat Cristian Prichea, director general Ford România NSC.

Ford Motor Company are sediul principal în Dearborn, Michigan. Societatea proiectează, produce, comercializează şi furnizează autoturisme, camioane, SUV-uri, vehicule electrificate marca Ford şi vehicule de lux Lincoln, oferă servicii financiare prin Ford Motor Credit Company şi urmăreşte să ocupe poziţii de top în domeniul electrificării, vehiculelor autonome şi soluţiilor de mobilitate.

Are circa 190.000 de angajaţi, la nivel mondial.

În Europa produce și vinde autovehicule pe 50 de pieţe, având 46.000 de angajaţi în unităţile proprii şi în asocierile în participaţie consolidate.

Pe lângă Ford Motor Credit Company, operaţiunile Ford Europa includ Divizia de servicii pentru clienţi Ford şi 19 unităţi de producţie.

Primele autoturisme Ford au fost expediate în Europa în anul 1903, în acelaşi an fiind fondată Ford Motor Company. Producţia europeană a demarat în anul 1911. 

×
Subiecte în articol: ford romania