x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Greenpeace: autorităţile trebuie să reducă supra-capacitatea flotelor pentru pescuit, să susţină mai mult pescuitul la scară mică

Greenpeace: autorităţile trebuie să reducă supra-capacitatea flotelor pentru pescuit, să susţină mai mult pescuitul la scară mică

de Agerpres    |    19 Iul 2012   •   12:14

Organizatia ecologista Greenpeace solicita autoritatilor romane sa sustina pescuitul la scara mica, precum si comunitatile din zonele de coasta si avertizeaza asupra riscului pescuitului marin excesiv.

“Greenpeace solicita autoritatilor sa sprijine reducerea supra-capacitatii flotelor pentru pescuit si sa sustina mai mult pescuitul la scara mica si comunitatile de coasta. Flota UE este capabila sa captureze de doua-trei ori mai mult peste decat capacitatea de refacere a stocurilor de peste, astfel 62% din stocurile de peste din Oceanul Atlantic sunt supraexploatate, iar pentru Marea Mediterana, procentul atinge 82%', a declarat de presa, Bogdan Grecescu, responsabil campanie al Greenpeace Romania.
Totodata, potrivit sursei citate, ministrul Agriculturii, care va vota in cadrul reuniunii pentru reformarea Politicii Comune de Pescuit, trebuie “sa isi exprime sprijinul fara ezitare in favoarea masurilor care vizeaza o recuperare rapida a stocurilor de peste'.

In iulie 2011, Comisia Europeana (CE) a publicat planul de reformare a Politicii Comune in domeniul Pescuitului, care are loc o data la un deceniu. Contribuabilii UE participa cu aproximativ 158 milioane de euro la asigurarea accesului in zonele de pescuit ale altor state. In majoritatea tarilor europene, costul subventionarii si administrarii pescuitului depaseste valoarea capturilor.

Macheta unui vas de pescuit industrial , amplasata in Piata Constitutiei

Greenpeace Romania a inaugurat, joi, o macheta a unui vas de pescuit industrial, in Piata Constitutiei din Bucuresti, in cadrul unei campanii de protejare a marilor si oceanelor. In cadrul evenimentului, vizitatorii vor primi informatii despre importanta reformei Politicii Comune de Pescuit la nivel european, rolul fiecarui stat membru al UE, masurile de imbunatatire propuse de catre Greenpeace si modul in care cetatenii se pot implica in procesul de revizuire a acestei politici. Standul Greenpeace Romania va fi deschis pana in data de 22 iulie a.c., iar programul de vizitare este intre orele 09:00-21:00, iar duminica intre orele 09:00-18:00. Pana la ora actuala, macheta a fost expusa in Luxemburg, Berlin, Varsovia, Budapesta. Dupa Bucuresti, vasul de pescuit va lua drumul oraselor Ljubljana si Hamburg. Politica Comuna in domeniului Pescuitului (PCP) este un set de reguli care guverneaza flotele de pescuit din toate tarile UE, indiferent de locatiile in care acestea pescuiesc. Documentul stabileste cine poate pescui, ceea ce se poate pescui, unde si pentru cat timp, si ar trebui sa asigure un pescuit ecologic durabil si sa sprijine mijloacele de subzistenta ale pescarilor.

×