x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Guvernele PSD au primit doar mărunțis de la Bruxelles. Absorbţia fondurilor europene, record negativ în 2017

Guvernele PSD au primit doar mărunțis de la Bruxelles. Absorbţia fondurilor europene, record negativ în 2017

de Adrian Stoica    |    24 Ian 2018   •   09:29
Guvernele PSD au primit doar mărunțis de la Bruxelles. Absorbţia fondurilor europene, record negativ în 2017
Sursa foto: Diana Oros

Anul 2017 pare să fie cel mai slab în ceea ce priveşte absorbţia fondurilor europene de după 2012. Cu numai 3,648 miliarde de euro primite de la Comisia Europeană, potrivit datelor preliminare ale Ministerului Fondurilor Europene, la sfârşitul lunii noiembrie a anului 2017, cele două guverne PSD care au trecut până acum pe la Palatul Victoria au toate şansele să bifeze un record negativ, după ce la începutul anului, ministrul Finanţelor de la acea vreme anunţa că există garanţia că vor intra în ţară 4,7 miliarde de euro.

Începând cu anul 2007, când România a devenit membră a Uniunii Europene, şi până la sfârşitul lunii noiembrie a anului trecut, ţara noastră a reuşit să atragă fonduri comunitare în valoare de 44,515 miliarde de euro şi a plătit către Bruxelles contribuţii de 15,159 miliarde de euro. Astfel, în cei zece ani am fost un beneficiar net, cu 29,3 miliarde de euro.

Campioni la fondurile agricole

Din cele 3,64 miliarde de euro care au ajuns în România anul trecut, aproape jumătate sunt subvenţii pentru agricultură (1,76 miliarde de lei, de la Fondul European pentru Garantare Agricolă-FEGA). Fondurile structurale şi de coeziune atrase au fost de doar 760,95 de milioane de euro, aferente exerciţiului financiar 2014-2020, iar sumele pentru dezvoltare rurală şi pescuit au ajuns la 887 de milioane de euro. Statistica arată că anul 2016 a fost cel mai bun an din punctul de vedere al absorbţiei fondurilor europene cu 7,36 de miliarde de euro, dar trebuie făcută precizarea că 4,54 miliarde de lei au fost plăţi aferente exerciţiului financiar 2007-2013.

Fondurile europene atrase de România (mld. euro)

2017 (11 luni): 3,648;

2016: 7,36;

2015: 6,43;

2014: 5,98;

2013: 5,55;

2012: 3,44;

Cifra

10,13%

din cele 1,18 miliarde de euro alocate programului Operaţional Infrastructura Mare (POIM) în exerciţiul financiar 2014-2020 atrăsese România până la mijlocul lunii ianuarie a acestui an.

Rata absorbţiei pentru perioada 2014-2020

Programul Operaţional Iniţiativa pentru IMM-uri - 93,09%;

Programul Operaţional Asistenţă Tehnică - 23,28%,;

Programul Operaţional Competitivitate - 11,49%;

Programul Operaţional Competitivitate - 6,48%;

Programul Operaţional Capacitate Administrativă - 4,15%;

Programul Operaţional Regional - 0,41%;

Programul Operaţional Capital Uman - 0,09%;

 

 

×
Subiecte în articol: absortie fonduri europene