x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Guvernul a adoptat măsuri pentru facilitarea accesului IMM-urilor la procedurile de achiziţii publice

Guvernul a adoptat măsuri pentru facilitarea accesului IMM-urilor la procedurile de achiziţii publice

16 Noi 2016   •   22:38
Guvernul a adoptat măsuri pentru facilitarea accesului IMM-urilor la procedurile de achiziţii publice

Normele metodologice aferente noului pachet legislativ privind achiziţiile publice, promovat de Guvern, au fost modificate miercuri de Executiv astfel încât noile prevederi să înlesnească accesul întreprinderilor mici şi mijlocii la procedurile de achiziţii publice (clasice şi sectoriale).

Potrivit unui comunicat al Guvernului, remis AGERPRES, se asigură astfel alinierea reglementărilor la principiul tratamentului egal prevăzut de Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene (TFEU) şi de directivele europene în domeniu.

"O modificare importantă o reprezintă diminuarea garanţiei de participare pe care autorităţile contractante o pot solicita la atribuirea contractelor cu valoare estimată mai mică decât echivalentul în lei a 25 de milioane de euro, caz în care valoarea garanţiei de participare nu va putea depăşi 1% din valoarea estimată a contractului/ acordului ce urmează a fi atribuit", se precizează în comunicat.

Conform sursei citate, această cotă de garantare va fi aplicată prin excepţie de la prevederile Hotărârii Guvernului 394/2016 privind aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractului sectorial/ acordului-cadru din Legea 99/2016 privind achiziţiile sectoriale şi cele ale HG 395/2016 privind aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractului de achiziţie publică/ acordului cadru din Legea 98/2016 privind achiziţiile clasice, care prevăd o cotă de garantare de cel mult 2% din valoarea estimată a contractului de achiziţie publică/ sectorial sau, în cazul acordului-cadru, din valoarea estimată a celui mai mare contract subsecvent, fără a fi luată în calcul valoarea pentru diverse şi neprevăzute, dacă este cazul.

De asemenea, în vederea corelării prevederilor HG 394/2016 şi HG 395/2016 cu cele ale Strategiei naţionale în domeniul achiziţiilor publice referitoare la trecerea integrală la procedurile de achiziţii online, a fost eliminată obligaţia operatorilor economici de a prezenta în original instrumentul de garantare prin care a fost constituită garanţia de participare, se menţionează în comunicat.

"Instrumentul de garantare trebuie să prevadă că plata garanţiei de participare se va executa necondiţionat, respectiv la prima cerere a beneficiarului, pe baza declaraţiei acestuia cu privire la culpa persoanei garantate, şi se prezintă autorităţii contractante cel mai târziu la data şi ora-limită de depunere a ofertelor", arată sursa citată.

Guvernul a adus totodată o serie de clarificări privind componenţa comisiilor de evaluare, în sensul că din aceste comisii pot face parte membri aparţinând compartimentelor din cadrul entităţii contractante, iar în cazul în care beneficiarul final al contractului/ acordului-cadru este o altă entitate contractantă pot face parte din comisie membri aparţinând respectivei entităţi contractante, se precizează în comunicat.

În ceea ce priveşte condiţiile în care o ofertă poate fi respinsă de către comisia de evaluare ca fiind inacceptabilă şi neconformă, actul normativ aprobat de Guvern include şi cazul în care răspunsul transmis nu clarifică eventualele neconcordanţe sau nu a depus dovada constituirii garanţiei de participare la data limită de depunere a ofertelor, menţionează comunicatul Executivului. AGERPRES

×