x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Guvernul plafonează preţul la pompe

Guvernul plafonează preţul la pompe

24 Oct 2018   •   12:30
Guvernul plafonează preţul la pompe
Sursa foto: Tonpicknick/Getty Images/iStockphoto

Ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, a declarat că Executivul are în vedere plafonarea preţurilor la carburanţi. Iniţial, Teodorovici vorbise doar despre intenţia de eliminare a supraaccizei, care ar fi ieftinit preţul la pompă.

“Discutăm cu cei de la Consiliul Concurenţei pentru a găsi o formulă legală ca această scădere să se regăsească în economie şi la nivelul fiecărui consumator”, a declarat Teodorovici. Întrebat dacă o soluţie în acest sens ar putea fi o plafonare a preţurilor carburanţilor, ministrul a răspuns: “Ceva de acest gen, dar trebuie să găsim o formulă legală cu cei de la Consiliul Concurenţei”.

Eugen Teodorovici a vorbit de mai multe ori despre intenţia de a elimina supraacciza la carburanţi. Eliminarea supraaccizei ar ieftini benzina şi motorina cu circa 38 de bani la litru

Reintroducerea supraaccizei, dar şi scumpirea petrolului, care a depăşit pragul de 85 de dolari pe baril, au determinat scumpirea puternică a carburanţilor la pompele din România.

 

×
Subiecte în articol: Eugen Teodorovici,