Proiectul constructiei grupurilor 3 si 4 la centrala nuclaero-electrica de la Cernavoda trebuie continuat, a declarat premierul Victor Ponta, aratand ca este "foarte sensibil" la pozitia organizatiilor neguvernamentale de mediu, dar ca independenta energetica a Romaniei este esentiala.
"Opinia mea este ca, respectand toate standardele de siguranta, proiectul grupurilor 3 si 4 de la Cernavoda, complet blocat in ultima perioada, ar trebui continuat. Sunt foarte sensibil la pozitia organizatiilor neguvernamentale de mediu, dar pentru Romania independenta si capacitatea de export in ceea ce priveste productia de energie sunt esentiale", a spus Ponta, la emisiunea "Dupa 20 de ani" la PRO TV.
In primavara acestui an, Ministerul Economiei a prelungit din nou, pentru 15 septembrie, termenul de prezentare a ofertelor investitorilor pentru participarea la dezvoltarea reactoarelor 3 si 4 de la centrala nucleara Cernavoda.
Nuclearelectrica, operatorul centralei de la Cernavoda, cauta noi actionari pentru continuarea proiectului de constructie a reactoarelor dupa ce grupurile energetice CEZ (Cehia), RWE (Germania), Iberdrola (Spania) si GDF SUEZ (Franta-Belgia), care au semnat acordul de investitii in 2008, s-au retras din proiect.
Unitatile nucleare 3 si 4 vor avea o putere instalata de 720 MW fiecare si vor dubla capacitatea de productie a centralei de la Cernavoda. Cele doua reactoare nucleare functionale ale centralei de la Cernavoda asigura aproape 20% din necesarul de electricitate la nivel national.
Citește pe Antena3.ro