Compania aeriană TAROM şi Complexul Energetic (CE) Oltenia, aflate în dificultate financiară din cauza costurilor de operare, primesc ajutoare de stat în valoare totală de 1,4 miliarde de lei, a decis Guvernul în ultima sa şedinţă săptămânală. Ambele finanţări vor fi asigurate de la bugetul de stat, după aprobările pe care beneficiarii vor trebui să le obţină de la Comisia Europeană.
Pe de-o parte, compania de stat TAROM, al treilea cel mai mare jucător de pe piaţa aeriană locală, va primi un ajutor financiar de 195 de milioane de lei din partea Guvernului. „Acesta este primul pas, un ajutor de salvare, care se poate transforma într-un ajutor de restructurare, ca urmare a adoptării unui plan de reorganizare, după notificarea şi aprobarea ajutorului respectiv de către Comisia Europeană”, au precizat oficialii de la Palatul Victoria. Transportatorul aerian „zboară” pe pierdere de 11 ani: în perioada 2008-2018, TAROM a raportat pierderi cumulate de peste 1,7 miliarde de lei.
De cealaltă parte, CE Oltenia are nevoie de bani pentru a acoperi costurile cu certificatele de emisii de carbon pe anul 2019. Un memorandum în acest sens, adoptat anterior de Guvern, conține o serie de măsuri pentru asigurarea securității și a siguranței Sistemului Energetic Național. „Se împuternicește Ministerul Finanțelor să acorde un aviz de principiu privind posibilitatea acordării unui împrumut din Trezorerie în valoare de 1.200 de milioane de lei Societății Complexul Energetic Oltenia, sub forma unui ajutor de salvare, după parcurgerea etapelor prevăzute de legislația aplicabilă privind ajutoarele de stat și după obținerea deciziei de autorizare a Comisiei Europene”, arată documentul citat.
TAROM primeşte 195 de milioane de lei pentru restructurare, iar CE Oltenia primeşte 1,2 miliarde de lei pentru certificatele de emisii de carbon.
TAROM va trebui să prezinte un plan amplu de reorganizare, pentru a obţine aprobarea de la Comisia Europeană privind ajutorul de stat