x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Guvernul va reglementa aplicaţiile gen Uber

Guvernul va reglementa aplicaţiile gen Uber

de Cristian Anton    |    24 Mai 2019   •   08:14
Guvernul va reglementa aplicaţiile gen Uber

Reprezentanţii companiilor de transport alternativ au ajuns, joi, la un acord cu reprezentanţii Guvernului în ceea ce priveşte proiectul de Ordonanţă de urgenţă dedicat aplicaţiilor de profil din România, iar noile reglementări vor asigura condiţii egale de autorizare între aplicaţiile de transport alternativ şi companiile de taxi. Premierul Viorica Dăncilă a anunţat că legea pentru activitatea de ridesharing va fi adoptată săptămâna viitoare.

 

Potrivit prevederilor agreate cu privire la transportul alternativ şi cuprinse în proiectul de Ordonanţă de urgenţă, toţi şoferii trebuie să fie autorizaţi pentru transport alternativ, să deţină cazier judiciar, avize medicale şi psihologice, să deţină atestat de conducător auto profesionist, să plătească asigurări şi să deţină o casă de marcat pentru tranzacţiile efectuate cu plata în numerar. 

Premierul Viorica Dăncilă a anunţat că, joi, proiectul de ordonanţă de urgenţă privind reglementarea activităţii de ridesharing va fi pus în consultare publică, urmând ca acest act normativ să fie adoptat săptămâna viitoare. 
 

De asemenea, toate aplicaţiile de transport alternativ trebuie să fie autorizate de către Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale şi să achite o taxă anuală calculată în funcţie de numărul de maşini înrolate, în timp ce autoturismele care desfăşoară transport alternativ trebuie autorizate de către Autoritatea Rutieră Română şi să respecte standarde de vechime. 

Clever: Susţinem intenţia Guvernului

„Susţinem intenţia Guvernului de a crea condiţii egale între şoferii de taxi şi cei de transport alternativ, promovând o concurenţă loială între cele două tipuri de servicii pe piaţa din România, care să protejeze cetăţenii, şoferii şi să contribuie la creşterea calităţii serviciilor de transport”, au precizat oficialii Clever.

 

Aplicaţiile Uber, Bolt şi Clever sunt folosite de circa 2,5 milioane de români

 

×
Subiecte în articol: uber bolt Clever Taxi