Hidroelectrica a reuşit să obţină prin renegocierea contractelor aflate în vigoare cu mai multe companii preţuri mai mari cu 15-17% faţă de 2008, potrivit lui Traian Oprea, directorul general al companiei.
Preţurile sunt de două ori mai mari decât cele recunoscute de Autoritatea Naţională de Reglementare în Energie (ANRE). "Reglementatorul prevede că se renegociază anual preţul contractelor dacă variaţia de preţ recunoscută este de +/- 5%. Or, în 2008, ANRE a recunoscut pentru Hidroelectrica o creştere de tarif de doar 0,02%", ne-a precizat Traian Oprea. Directorul a spus că a reuşit performanţa de obţine preţuri mai mari pe energia produsă, în ciuda faptului aceste condiţii legale de variaţie cu 5% nu au fost întâlnite. "Dacă preţul reglementat de la ANRE nu variază, înseamnă că nu mi se recunosc costurile", a completat Oprea. El a mai precizat că, deşi Hidroelectrica are un tarif reglementat de 57 de lei pe fiecare MWh produs, a reuşit vânzarea energiei cu 10-125 de lei, adică dublu faţă de tariful recunoscut, în vreme ce sectorul termo nu reuşeşte să vândă energia decât cu 10% peste preţul acordat de ANRE. "Comparaţia cu Piaţa pentru Ziua Următoare de pe OPCOM (piaţa energiei - n.r.) nu este revelatoare, deoarece termocentralele nu pot vinde sub preţul reglementat, care e în jur de 200 de lei", a mai spus Traian Oprea. Hidroelectrica a încheiat în 3 şi 4 decembrie 2008 două acte adiţionale prin care Luxten Lightning va cumpăra, în 2009, 300.000 de MWh la preţuri cuprinse între 108 şi 115 lei/MWh, iar Electromagnetica va cumpăra 1.000.000 de MWh, la 125 de lei/MWh. Compania a obţinut pe cele două contracte 37,13 milioane de euro.
Citește pe Antena3.ro