x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie IEA atrage atenția asupra importanței livrărilor de petrol din Rusia

IEA atrage atenția asupra importanței livrărilor de petrol din Rusia

25 Oct 2022   •   16:52
IEA atrage atenția asupra importanței livrărilor de petrol din Rusia

Șeful Agenției Internaționale pentru Energie (IEA), Fatih Birol, atrage atenția că petrol rusesc este necesar pentru aprovizionarea pieței, scrie Reuters.

Declarațiile sale vin în contextul platonării prețului în UE. El spune că "un nivel de petrol rusesc de 80% - 90% ar fi încurajator" pentru a face faţă cererii și precizează că nu au fost stabilite detaliile referitoare la platonare. Declarațiile sale au fost făcute la "Săptămâna internaţională a energiei", desfășurată în Singapore.

Statele UE au decis, după lungi discuții, plafonarea de principiu a prețului petrolului din Rusia. Discuțiile au loc în contextul războiului din Ucraina și a sancțiunilor occidentale. 

Pentru a scădea prețurile carburanților la pompă, SUA a decis de două ori, în acest an, să vândă din rezerva strategică. În UE, costurile combustibililor au explodat și multe țări au decis măsuri compensatorii. 

Totodată, Fatih Birol a declarat că IEA se așteaptă la creșterea capacităților de energie regenerabilă la 400 gigawați în acest an, cu 20% mai mare față de 2021. 

IEA estimează la 1,7 milioane bpd consumul de petrol în 2023. 

 

×
Subiecte în articol: petrol titei Rusia iea