Aderarea nu va atrage o explozie a pietei imobilare. Preturile apartamentelor in blocurile vechi vor mai creste cu circa zece procente in urmatorii doi ani, dupa care va avea loc o stagnare, apreciaza analistii imobiliari. In urmatorii doi ani preturile locuintelor vor mai creste, insa in mod diferit, apartamentele noi se vor scumpi mai mult, iar cele vechi mult mai putin. "Nu cred ca mai exista potentialul unei cresteri spectaculoase, ca cea la care am asitat in 2003-2004, ci vom asista la o crestere moderata", a declarat Radu Zilisteanu, purtatorul de cuvant al Asociatiei Romane a Agentiilor Imobiliare (ARAI), la Forumul imobiliar organizat de Finmedia. El a mai precizat ca preturile pentru segmentul apartamenetelor vechi vor mai creste cu circa zece procente in urmatorii doi ani, apoi vor stagna si vor intra pe un trend descendent, datorita concurentei apartamenetelor noi. Peste 60% dintre constructiile noi se adreseaza populatiei cu venituri medii si superioare. "Nu prea exista produse pentru cei cu venituri medii-inferioare, dar se afla in dezvoltare o serie de proiecte care se adreseaza acestui segment", a declarat Daniel Fuchs, managing partner la compania imobiliara britanica Spiegelfeld. El a adaugat ca in conditiile cresterii ofertei de locuinte noi, in urmatorii doi ani, pretul apartamentelor vechi se va reduce semnificativ.
TERENURI. In schimb, preturile terenurilor ar putea fi afectate de aderare. "Comertul cu terenuri stagneaza, pentru ca cei mai multi proprietari asteapta ca preturile sa mai creasca, o data cu integrarea, pentru a-si vinde terenurile in scopul dezvoltarii infrastructurii, a spus Daniel Fuchs. El a adaugat ca este criza de terenuri de calitate, mai ales ca cererea este foarte mare. De exemplu, Bucurestiul are nevoie de circa sase hoteluri de cinci stele si 50 de hoteluri de patru stele pentru un turism de afaceri de calitate. (Daniela Ivan)