Green Dream (Visul Verde) este numele unui nou cartier rezidential ce se va construi pe Strada Poligrafiei nr. 3, din Capitala. Complexul va avea 225 de apartamente amplasate in sapte blocuri de cate sase etaje.
Noul minicartier se va construi chiar in spatele Hotelului Parc din Bucuresti, pe o suprafata de 24.800 de metri patrati. Locatia este foarte aproape de Romexpo, Hotelul Crown Plaza si de Casa Presei Libere, intr-o zona foarte bine cotata din punct de vedere imobiliar. Constructia este ridicata de compania imobiliara Globe Trade Center Romania (GTC) care a platit pentru achizitionarea acestui teren suma de 10,24 de milioane de euro. Lucrarile vor incepe in cateva saptamani, iar complexul va fi finalizat la inceputul anului 2008. GRADINA. Cele 225 de apartamente vor fi amplasate in sapte blocuri cu regim de inaltime P+5+ un etaj tehnic. Vor fi garsoniere, precum si apartamente cu 2,3 sau 4 camere. Suprafata minima este de 55,27 mp (pentru garsoniere) si ajunge la 194,89 mp pentru apartamentele cu patru camere. Cele sapte blocuri sunt personalizate, acestea poarta nume de pomi: Stejar (34 de apartamente), Brad (29 de apartamente), Castan (29), Salcie (34), Paltin (33), Tei (34) si Mesteacan (32 de apartamente). Locuintele amplasate la parter vor avea propriile gradini care vor tine locul teraselor de la etaje. Cererea pentru acest complex rezidential a fost atat de mare incat mai mult de jumatate din locuinte au fost rezervate sau vandute chiar inainte de inceperea constructiei. Cititorii care doresc mai multe amanunte pot accesa site-ul www.greendreamresidence.ro.TERMENE. Lucrarile vor fi finalizate la inceputul anului 2008 |
Citește pe Antena3.ro
PRETURILE APARTAMENTELOR
|
Preturile oscileaza intre 1.400 si 1.700 de euro/mp, in functie de etaj si de dotari. De exemplu, un apartament de 3 camere care are 122 de metri patrati si o terasa de 6,2 mp costa 196.198 de euro plus TVA. Cine opteaza pentru o locuinta de doua camere poate alege una de 96 mp, care are o terasa de 10 mp si care costa 155.915 de euro/mp. Un pic mai ieftin este un apartament tot de doua camere, dar care are o suprafata de 87 mp al carui pret este de 135.000 de euro plus TVA.
|