Importurile de gaze naturale din Rusia, prin punctul Isaccea, raman la cote scazute. Incalzirea vremii ii face pe distribuitori mai optimisti, dar centrul Bucurestiului inca mai suferea, ca si alte zone ale tarii.
Ieri, "presiunea de intrare a gazelor de import a fost mai scazuta cu 40% fata de valorile normale (necesare - n.r.) in aceasta perioada, iar debitul cu 14%", potrivit informatiilor furnizate de Transgaz. Compania este responsabila pentru transportul gazelor naturale pe magistralele din sistemul national si are in subordine Dispeceratul National de Gaze. "Cresterea relativa de consum din ultimele zile in sectorul casnic a fost de 60%-70%", spun oficialii companiei. De asemenea, fata de marti nu s-a schimbat nimic in ceea ce priveste importurile, spun specialistii din transportul gazelor. La punctul Mediesul Aurit parametrii erau normali, iar la Isaccea, presiunea era in continuare cu 25% mai mica fata de valorile din contractul de import si scaderea debitului varia intre 10% si 15%. STABILIZARE. Ieri, situatia alimentarii cu gaze naturale in Bucuresti "era stabilizata", potrivit unui comunicat al Distrigaz Sud. Consumul a crescut ieri cu 60% fata de o zi normala.Citește pe Antena3.ro
SCOLI CU PROGRAM DE IARNA
|
318 scoli din intreaga tara si-au suspendat ieri cursurile, iar 58 au functionat cu program redus, adica ora de curs a fost de 20-30 de minute. Daca in judetul Botosani, toate scolile au fost inchise, in Capitala, peste 30 de scoli si gradinite au anuntat, ieri, mai multe probleme cauzate de scaderea temperaturii, aproape jumatate din aceste institutii fiind nevoite sa suspende cursurile, a informat Inspectoratul Scolar al Municipiului Bucuresti. Astfel, au fost suspendate cursurile la Grupul Scolar Agricol "V. Harnaj", Scoala cu clasele I-VIII Nr. 11 "I.H. Radulescu", Scoala cu clasele I-VIII Nr. 175, Scoala cu clasele I-VIII Nr. 181, Gradinita Nr. 116, Gradinita Nr. 283, Scoala cu clasele I-VIII Nr. 115, Gradinita Nr. 75, Clubul Copiilor si Elevilor, Scoala cu clasele I-VIII Nr.161. Alte trei unitati au propus suspendarea cursurilor, respectiv Colegiul Tehnic "D. Leonida", Gradinita Nr. 12, Gradinita Nr. 145. Alte cateva scoli au functionat pe program de iarna. Zeci de elevi ai Liceului Teoretic Emil Racovita din Galati sunt nevoiti sa scrie in caiete cu manusile la maini, deoarece in clase temperatura de-abia depaseste zero grade Celsius. Apa le ingheata pe tabla atunci cand sterg cu buretele. Caloriferele caldute nu fac fata frigului de afara, iar elevii sustin ca este mai frig in banci decat pe strada. Conducerea scolii sustine ca de vina este sistemul vechi de incalzire si a decis sa scurteze cu 5 minute durata orelor de curs. (Eugenia Mihalcea, Erik Hoosz)
|