x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Împrumutul de la FMI, cercetat de DNA

Împrumutul de la FMI, cercetat de DNA

15 Noi 2016   •   19:40

Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) a constituit un dosar penal referitor la împrumutul pe care ţara noastră l-a luat de la instituţiile internaţionale în anul 2009, în special de la FMI şi Comisia Europeană, în valoare de 20 de miliarde de euro, potrivit unui răspuns al DNA la o sesizare făcută în luna august de o persoană fizică, informează ziarului Bursa.

Persoana care s-a adresat DNA susţine că statul român nu avea nevoie să împrumute decât 5 miliarde de euro şi precizează că România a plătit o dobândă 600 de milioane de euro pe an pentru suma de 20 de miliarde de euro.

"Dacă România ar fi contractat 10 miliarde de euro, cuantumul dobânzii ar fi fost redus la jumătate, dobânda fiind de 300 de milioane de euro pe an, iar dacă ar fi împrumutat 5 miliarde de euro, dobânda ar fi fost de 150 de milioane de euro”, se arată în sesizare. Aşadar, prejudiciul suferit de statul român este reprezentat de diferenţa de dobândă de 450 de milioane de euro plătită în plus.

“Prejudiciul total se ridică la 1,8 miliarde de euro, având în vedere că perioada de rambursare a fost de 4 ani. Acesta echivalează cu costul cumulat al autostrăzilor Bucureşti - Comarnic şi Bucureşti – Sibiu sau cu costul a cel puţin şase spitale regionale”, susţine persoana care s-a adresat DNA, potrivit ziarului Bursa.

×