x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie În ciuda restricțiilor impuse de COVID, plămânii europenilor au rămas înecați în praf

În ciuda restricțiilor impuse de COVID, plămânii europenilor au rămas înecați în praf

de Adrian Stoica    |    04 Apr 2022   •   07:55
În ciuda restricțiilor impuse de COVID, plămânii europenilor au rămas înecați în praf

Agenția Europeană de Mediu (AEE) avertizează că 96% din populația urbană a Europei a fost expusă la particule fine (PM 2,5) peste limitele de sănătate stabilite de Organizația Mondială a Sănătății (OMS), în timp ce 89% din populația urbană a fost expusă la niveluri de NO2 peste standardele admise.

Datele se regăsesc în raportul „Starea calității aerului în Europa în 2022” publicat de AEE pe 1 aprilie. Evaluarea agenției se concentrează pe poluanții cei mai dăunători pentru sănătatea umană, aici fiind incluse particulele de praf (PM2,5, PM10), dioxidul de azot (NO2), ozonul (O3) și benzo[a]pyren, care este un cancerigen.

Agenția europeană prezintă cele mai recente date oficiale pentru 2020, plus datele provizorii pentru 2021, privind concentrațiile de poluanți atmosferici cheie măsurate la peste 4.500 de stații de monitorizare din 37 de țări europene. Datele arată că măsurile de izolare introduse în 2020 pentru a opri sau a minimiza răspândirea COVID-19 au condus la reducerea activității în sectoarele transportului rutier, aviației și transporturilor maritime internaționale, ceea ce, la rândul său, a dus la scăderi ale emisiilor de poluanți atmosferici. Nivelurile de NO2 au scăzut ca urmare directă a reducerii transportului rutier. În orașele mari din Franța, Italia și Spania concentrațiile medii anuale de NO2 au scăzut cu până la 25% în 2020, în timp ce în luna aprilie, concentrațiile au scăzut cu până la 70% în jurul drumurilor. Cu toate acestea, 89% din populația urbană a fost expusă la niveluri de NO2 peste standardele OMS. Europa Centrală și de Est, precum și Italia au raportat cele mai mari concentrații de particule fine și benzo[a]pyren, cauzate, în principal, de arderea combustibililor solizi, cum ar fi cărbunele și lemnul, folosiți pentru încălzirea locuinței și utilizarea combustibililor fosili în producția industrială. O situația gravă s-a înregistrat și în ceea ce privește expunerea la particulele fine (PM2,5), aici 96% din populația urbană suportând concentrații peste norma OMS de 5 µg/m3. 

Reducerea morților premature, până în 2030

În ciuda îmbunătățirilor generale continue ale calității aerului, poluarea aerului este încă o problemă majoră de sănătate pentru europeni. Expunerea la particule fine cauzează boli cardiovasculare, cancer pulmonar și alte boli care duc la decese premature. Comisia Europeană și-a stabilit ca obiectiv pentru 2030 reducerea numărul de decese premature cauzate de particulele fine (PM2,5) cu cel puțin 55% față de nivelurile din 2005. În acest scop, Comisia Europeană a inițiat o revizuire a directivelor privind calitatea aerului înconjurător, urmărind, printre altele, alinierea standardelor de calitate a aerului la recomandările OMS. În paralel, sunt prevăzute și cerințe mai stricte pentru a aborda poluarea aerului la sursă, cum ar fi poluarea din agricultură, industrie, transporturi, clădiri și aprovizionarea cu energie.

 

 

Figura 1. - Ponderea populației urbane din UE expusă la concentrații de poluanți atmosferici peste standardele UE și orientările OMS în 2020

Standarde UE      Populația afectată

 

 

Concentrații de PM10 în 2020:

- 20 de țări europene care au făcut raportări, inclusiv 15 state membre ale UE, au înregistrat concentrații peste valoarea limită zilnică a UE de 50 µg/m3;

- 10 țări raportoare, inclusiv 6 state membre ale UE, au înregistrat concentrații peste valoarea limită anuală a UE de 40 µg/m3;

- Toate cele 36 de țări care au făcut raportări au înregistrat concentrații peste limita zilnică a OMS de 45 µg/m3;

- Toate țările raportoare, cu excepția Islandei, au înregistrat concentrații peste norma OMS anuală de 15 µg/m3;

 

×