x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie În România a învins doar capitalismul străin

În România a învins doar capitalismul străin

de Cristian Anton    |    20 Mai 2016   •   11:10
În România a învins doar capitalismul străin
Sursa foto: Adrian Manolache

Oamenii de afaceri români acuză fiscalitatea excesivă, lipsa personalului calificat, concurenţa neloială, neîncrederea în autorităţi, birocraţia şi senzaţia că licitaţiile sunt aranjate pentru câştigători care se cunosc dinainte. Aceasta este percepţia investitorilor locali asupra economiei din României, relevată de un studiu realizat de la Camera de Comerţ şi Industrie a României, prezentat la Forumul Capitalului Românesc, organizat de Intact Media Group (IMG).

Statul nu-i apreciază pe investitorii români, care trebuie să facă faţă singuri concurenţei multinaţionalelor, avantajate în detrimentul oamenilor de afaceri autohtoni, dar şi mecanismelor opresive ale instituţiilor de control. De aceea, capitalul român nu este suficient de puternic pentru a susţine o dezvoltare reală, care să se simtă în buzunarele românilor, ceea ce ne pune în faţa unui paradox: România are cea mai mare creştere economică din Uniunea Europeană, dar şi sărăcia a crescut an de an. Este o constatare statistică prezentată de vicepremierul Vasile Dîncu, care a vorbit şi despre cum sunt percepuţi oamenii de afaceri în rândul populaţiei. El a citat un studiu realizat în 1991, în care 80% dintre români considerau că oamenii de afaceri de atunci au făcut avere prin furt, nepotism şi corupţie. Anul acesta, Dîncu a refăcut sondajul, iar rezultatul a fost şocant: 90% din români cred şi acum acelaşi lucru.

Statul a distrus capitalul românesc

„Asta este una dintre marile noastre probleme structurale, de mentalitate şi pentru asta toţi cei care am condus vreodată România suntem vinovaţi, pentru că nu am reuşit să facem ceva pentru a încuraja capitalul românesc”, a spus Vasile Dîncu. „Capitalismul a învins definitiv în România. Dar capitalismul românesc a pierdut bătălia cu cel străin”, a mai afirmat Dîncu. Percepţia negativă pe care o au românii asupra oamenilor de afaceri a fost amintită şi de Cristian Erbaşu, director general la companiei Construcţii Erbaşu. „Percepţia e că oamenii de afaceri sunt infractori şi impostori, practic nu sunt utili societăţii. Românii nu s-au schimbat în ultimii 25 de ani, ceea ce este tragic”, a spus Erbaşu. În plus, statul nu a ştiut să se implice deloc, iar străinii au profitat de asta. „Statul a distrus capitalul românesc. Până şi în justiţie, altfel se uită la o firmă străină decât la una românească. Uitaţi-vă la firmele străine, au profit sub 1% sau merg în pierdere. De ce mai stau aici? Pentru că le e bine”, a completat Erbaşu.

 

Din 130 cele mai importante firme din România, doar 10 au capital integral românesc privat

 

Firmele româneşti, discriminate şi abuzate

„Asistăm la o denigrare a capitalului românesc, din cauza acelor oameni care apar la televizor şi dau bani fotbaliştilor. Nu avem ambasadori ai capitalului autohton”, a opinat şi Mihai Marcu, preşedintele Medlife. „Firmele româneşti au fost discriminate, toate marile contracte ale statului au mers la străini. Nu toate averile sunt ilicite, nu toţi românii sunt hoţi, avem şi o opresiune excesivă. Organele opresive să bată şi la uşa multinaţionalelor care externalizează miliarde de euro an de an”, a adăugat Remus Borza, administratorul Hidroelectrica. Este vorba, evident, despre ANAF, unul din principalii duşmani ai capitalului românesc. „ANAF face abuzuri când nu găseşte nimic, face din alb negru. 80% din cazurile când se ajunge în justiţie, ANAF pierde”, a completat Marcel Bărbuţ, preşedinte Adeplast. Piedicile puse de stat au fost confirmate şi de vicepremierul Costin Borc: „Oamenii de valoare preferă să se angajeze la multinaţionale, din cauza percepţiei negative induse de guvernanţi asupra companiilor româneşti”. O soluţie ar fi educaţia financiară. „Educaţia financiară începe cu preşedintele României, cu primul ministru, cu membrii Guvernului. Cum să vorbim de capital fără educaţie financiară?”, a declarat Adrian Vasilescu, consilierul guvernatorului BNR.   Foto Costin Borc

 

  • Din 22.146 exportatori în România, doar 232 au capital românesc
  • Nu doar dezinfectanţii din spitale sunt diluaţi, ci şi asfaltul de pe străzi, învăţământul e diluat, mii de legi sunt diluate, ceea ce crează injustiţie, afirmă oficialul BNR
  • ANAF ocoleşte străinii şi-i vânează pe români
  • Firmele străine au întâietate la contracte şi ajutoare de stat, dar trimit afară tot profitul
  • Investitorii români nu cer să fie avantajaţi, ci să fie trataţi la fel
  • Banii obţinuţi de firmele româneşti sunt prea puţini pentru a crea bunăstare
  • Economia creşte doar pe hârtie, iar românii sunt tot mai săraci
  • România nu produce suficient de mult pentru a lansa branduri
×