De la începutul lunii februarie, indicele s-a majorat cu 25,5%, iar de la începutul anului creşterea este de 26,8%, potrivit calculelor Ziarului Financiar pe baza datelor de la BNR.
Tot luni, indicele ROBOR la 6 luni, utilizat la calculul dobânzilor la creditele ipotecare în lei cu dobândă variabilă, a crescut la 4,02% de la 3,95% vineri, în timp ce indicele ROBOR la 12 luni, care reprezintă rata dobânzii plătită la creditele în lei atrase de băncile comerciale de la alte bănci comerciale pentru o perioadă de 12 luni, a urcat la 4,14% faţă de 4,08% la finalul săptămânii trecute.
Analiştii financiari estimează că indicele ROBOR la 3 luni va ajunge la 3,94% în următoarele 12 luni, potrivit celui mai recent sondaj realizat de CFA Society.