Investiţiile nete realizate în economia naţională au însumat peste 29,312 miliarde lei, în primul semestru, fiind în creştere cu 8,7%, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului 2015, se arată într-un comunicat de presă al Institutului Naţional de Statistică.
Cel mai mare avans, 13,3%, a fost înregistrat la utilaje, inclusiv la mijloacele de transport. Investiţiile în lucrările de construcţii au avansat cu 6,1%, iar cele de la rubrica „alte cheltuieli” cu 1,7%.
Comparativ cu primul semestru din 2015, în perioada similară din 2016 se constată o creştere a ponderii investiţiilor nete în în utilaje (inclusiv mijloace de transport) cu 1,2 punct procentuale.
Ponderea investiţiilor nete în lucrări de construcţii noi a scăzut cu un puncte procentual şi în „alte cheltuieli” cu 0,2 puncte procentuale, se mai arată în comunicatul de la Institutul de Statistică.