Micii producători agricoli pot primi sprijin de la stat dacă se înregistrează la Registrul Comerţului şi, din acest motiv, ordonanţa care a stârnit controverse săptămâna trecută este în avantajul lor, a declarat ministrul Agriculturii, Mihail Dumitru.
"Noi îi încurajăm pe micii producători să se înregistreze la Registrul Comerţului, ca să îi putem ajuta. Avem Măsura 141, care se referă la fermele de subzistenţă, prin care putem acorda 1.500 de euro pe fermă pe an, timp de cinci ani, cu condiţia ca fermierii să fie înregistraţi la Registrul Comerţului", a spus Dumitru.Anul trecut, circa 6.500 de fermieri au primit sprijinul de 1.500 de euro, iar Ministerul intenţionează ca în acest an să sprijine peste 20.000 de fermieri, urmând ca numărul acestora să crească la peste 77.000 anul viitor.
Citește pe Antena3.ro