x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Investitii - Banc Post se pregateste pentru leul greu

Investitii - Banc Post se pregateste pentru leul greu

21 Feb 2005   •   00:00

Trecerea la leul greu va costa Banc Post peste 300.000 de euro, ne-a declarat George Michelis, directorul general executiv al bancii.

"La nivelul Banc Post s-a constituit deja o echipa si a fost angajat un consultant care sa se ocupe de procesul denominarii. Totodata, se realizeaza o evaluare pentru a se stabili daca ATM-urile vechi vor fi inlocuite sau nu. Estimam ca, pentru realizarea acestui proiect, costurile totale vor fi cuprinse intre 250.000 si 350.000 de euro", a spus Michelis.

LEUL TARE. Directorul general al bancii considera ca tendinta de apreciere a leului va continua. "Intrarile de valuta exercita presiuni asupra leului, la care se adauga cresterea cererii pentru moneda locala. Atat timp cat intrarile de capital strain vor continua, iar BNR se va concentra asupra mentinerii unui nivel "optim" al rezervelor, aprecierea leului va continua", explica directorul general executiv al bancii. Liberalizarea contului de capital va aduce mai multe fonduri in Romania, iar depozitele strainilor in bancile romanesti vor creste. "Situatia va continua atat timp cat ecartul dintre ratele dobanzilor reale va fi semnificativ", considera Michelis. Fondurile speculative vor fi atrase in special de sectorul valorilor imobiliare si de bursa. DOBANZI. Banc Post a raspuns la semnalele date de BNR, care a redus dobanda de referinta. "Politica de stabilire a preturilor si tarifelor bancii ia in considerare mai multe criterii, incluzand dobanda de referinta a BNR, dobanzile practicate de concurenta si strategia bancii. Am efectuat deja reduceri la dobanzile in lei pentru anumite produse si vom mai face modificari daca este necesar", a subliniat Michelis.

ACTIONARIAT NOU
Banc Post si-a schimbat recent structura actionariatului. "Unul dintre SIF-uri a vandut actiunile detinute la Banc Post catre EFG Eurobank, actionarul majoritar al bancii. Drept urmare, participatia Eurobank a crescut la 55,2% si este urmata de cea a General Electric cu 7,4%, a BERD cu 7,3%, a IFC cu 7,3% si a celor 4 SIF-uri (cate 5,2% fiecare). Restul de 2% din actiuni sunt detinute de actionarii minoritari", a spus Michelis. Anul trecut, profitul bancii s-a dublat, iar activele totale au crescut cu 70%. In anul 2003, activele bancii au fost de 25,4 mii de miliarde de lei, iar profitul inregistrat a fost de 431 de miliarde de lei. "Noul an a demarat bine si ne asteptam sa continue in acelasi ritm cu cel inregistrat in anul 2004", estimeaza Michelis.

×
Subiecte în articol: economic băncii banc post