x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Iohannis despre Legea RCA: Se află în analiza Administrației Prezidențiale

Iohannis despre Legea RCA: Se află în analiza Administrației Prezidențiale

22 Mai 2017   •   17:33
Iohannis despre Legea RCA: Se află în analiza Administrației Prezidențiale

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat luni, la Braşov, că Legea RCA se află în analiză la Administraţia Prezidenţială şi încă "se mai lucrează pe ea". 

"Legea este în analiză la noi şi am toată încrederea că echipa mea de la Administraţia Prezidenţială îmi va prezenta un punct de vedere foarte bine fundamentat. Mai avem câteva zile şi încă se lucrează pe ea", a spus şeful statului. 

Conducerea Uniunii Naţionale a Societăţilor de Intermediere şi Consultanţă în Asigurări din România (UNSICAR) a anunţat luni că va notifica executivul european, în cazul în care Legea RCA va fi promulgată, întrucât consideră că prevederile acesteia sunt anticoncurenţiale. 

"Condiţiile de oligopol ale pieţei RCA se vor accentua, ceea ce înseamnă că vom avea o calitate redusă a serviciilor şi, pe cale de consecinţă, cei care vor avea de suferit vor fi tocmai aceia care trebuie să fie despăgubiţi ca urmare a unui eveniment rutier. Noua lege este una organică şi ar trebui să reglementeze echilibrat, pe termen mediu şi lung, toate categoriile de actori implicaţi în piaţa RCA. Din păcate, această lege reglementează, pe termen scurt, o problemă punctuală în favoarea unui segment foarte îngust de clienţi, cu o rată a daunei foarte mare, şi defavorizează cea mai mare parte a consumatorilor de poliţe RCA, în principal persoanele fizice", potrivit preşedintelui UNSICAR, Bogdan Andriescu. 

Camera Deputaţilor a adoptat, la începutul săptămânii trecute, cu 226 de voturi ''pentru'', 25 ''împotrivă'' şi patru abţineri, proiectul de lege privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse terţilor prin accidente de vehicule şi tramvaie. 

Printre cele mai importante modificări aduse de această lege cadrului general de funcţionare a pieţei asigurărilor obligatorii auto se numără introducerea conceptului de tarif de referinţă şi formula de calcul a acestuia, definirea categoriei clienţilor cu risc ridicat, precum şi modalităţile prin care aceştia pot fi asiguraţi, explicitarea mecanismului decontării directe şi principiile de aplicare. AGERPRES

×