Experţii Băncii Naţionale a României au stabilit la 35 milioane de euro valoarea fostei baze sportive Progresul, pentru cazul în care Primăria Capitalei sau MTS ar dori să preia acest obiectiv şi să-l redea sportului, a declarat ministrul Tineretului şi Sportului, Marius Dunca, cu prilejul audierii sale în faţa Comisiei economice de industrii şi servicii a Senatului României. Comisia senatorială, prezidată de Daniel Zamfir (PNL), i-a audiat la Palatul Parlamentului pe ministrul Marius Dunca, George Cosac, preşedinte al FR de Tenis, şi Ion Ţiriac, cu scopul de a clarifica situaţia Arenelor BNR, ce nu mai pot găzdui meciuri de Cupa Davis, Fed Cup sau turneul ATP Open România, dar şi pentru găsirea unor soluţii de a trece acest complex sportiv din proprietatea BNR în proprietatea Primăriei Generale sau a MTS. „În 1991 a trecut de la MTS la BNR cu contravaloarea sumei de 233.000 dolari la valoarea de azi. Trebuie stabilită o comisie, să vedem dacă valoarea stabilită la 35 milioane de euro este reală”, a spus Dunca,