x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Kilometrul de autostradă costă între 3,8 şi 6 milioane de euro

Kilometrul de autostradă costă între 3,8 şi 6 milioane de euro

de Elena Stan    |    02 Feb 2011   •   19:59
Kilometrul de autostradă costă între 3,8 şi 6 milioane de euro

Executivul a aprobat lista cu standardele de cost pentru obiectivele de investiţii finanţate din fonduri publice din domeniul infrastructurii de transport. Potrivit HG 1394/2010, realizarea unui kilometru de autostradă variază între 3,8- 4,9- 6 milioane de euro, în funcţie de zona de şes, de deal sau de munte. De asemenea, un kilometru de Drum Naţional va costa de la 1.2 milioane de euro, iar reabilitarea unui kilometru de DN va costa 746.700 euro.

Mai mult, pentru reabilitarea unui kilometru de cale ferată din coridorul paneuropean costă 2,18 milioane de euro iar reparaţiile capitale la calea ferată la linia de cale ferată vor costa 1,2 milioane de euro pentru fiecare kilometru. Detalii găsiţi în Monitorul Oficial 85.

×