Şase firme vor împărţi circa 24,6 milioane lei pentru laptele şi cornul care vor fi împărţite copiilor din Teleorman. Două dintre acestea, Dobre & Fiii SRL şi Libro Events SRL, sunt deţinute de Mihai Titus Dobre, un deputat Pro România, respectiv Mihaela Neagu, fost director la stat din partea PDL. O altă firmă, Agrosemcu SRL, este controlată de Alexandru Ionuţ Semcu, fiul unui fost important lider PNL. Altfel spus, afaceriştii opoziţiei au reuşit să ocupe fieful tradiţional al PSD, lucru de neimaginat în perioada de glorie a fostului lider social-democrat Liviu Dragnea. Între firmele beneficiare se află şi Logistic Media Pop Art SRL, celebră după ce, în 2015, un copil din Arad a rămas cu o lamă de ras între dinţi după ce a muşcat dintr-un corn livrat de această societate.
Consiliul Judeţean Teleorman a atribuit pe 4 iulie 2019 contractul privind „achiziţia de fructe, lapte şi produse lactate şi produse de panificaţie pentru preşcolarii din grădiniţele cu program normal de 4 ore de stat autorizate/acreditate şi particulare acreditate şi elevii din învăţământul primar şi gimnazial de stat şi particular”. Valoarea totală a înţelegerii este de 24.583.044 lei, fără TVA, iar contractul este împărţit în 15 loturi, care acoperă tot judeţul Teleorman. Banii vor merge către Agrosemcu SRL din Urlaţi (Prahova), Logistic Media Pop Art SRL din Ocna Mureş (Alba), Dobre & Fiii SRL Constanţa, Libro Events SRL din Cernica (Ilfov), Simultan SRL din Orţişoara (Timiş) şi Vel Pitar SA din Râmnicu Vâlcea.
A pătruns în fieful adversarului
Întâmplător sau nu, aproape toate firmele au o componentă politică, mai mult sau mai puţin evidentă. Astfel, cu excepţia Vel Pitar, deţinută de fondul de investiţii Broadhurst, celelalte relaţionează puternic cu partidele politice. Dobre & Fiii SRL este controlată de familia deputatului constănţean Mircea Titus Dobre, fost ministru PSD al Turismului, trecut între timp la Pro România. Tatăl său, Mircea Dobre, a fost consilier local şi viceprimar PSD al Constanţei, iar firma lor, Dobre & Fiii SRL, a deţinut pe timpul lui Radu Mazăre monopolul pe programul „Cornul şi laptele” la malul mării, prin care a primit contracte de zeci de milioane de euro.
„Dragnea este disperat să-și rezolve problemele personale din instanță și, pentru a atinge acest obiectiv stringent, nu are nici cea mai mică jenă să pună întreaga țară pe foc”, declara Mircea Titus Dobre în iulie 2018
Ales deputat pe lista PSD, Mircea Titus Dobre l-a urmat pe Victor Ponta în Pro România şi a devenit unul din adversarii declaraţi ai fostului lider Liviu Dragnea, despre care spunea anul trecut că este un dictator care stârneşte haos în România. Acum, Dobre a reuşit să pătrundă şi pe piaţa banilor publici din Teleorman, după ce Dragnea a fost scos din joc.
Afaceri politice din toate partidele
Simultan SRL este cel mai mare producător român de lactate şi este controlată de milionarul Ion Florin Herbai. Fost membru PSD, apoi PDL, patronul Simultan este considerat unul din cei mai importanţi sponsori atât ai PNL, cât şi PSD. La rândul său, Agrosemcu SRL este deţinută de Alexandru Ionuţ Semcu, fiul lui Adrian Semcu, fost preşedinte al Consiliului Judeţean Prahova, preşedintele organizaţiei judeţene PNL şi, ulterior, candidat la Senat din partea ARD. În fine, Libro Events SRL este o firmă cu notoritate pentru contractele sale cu statul, care acoperă domenii dintre cele mai variate, de la servicii de curăţenie la organizarea de spectacole şi furnizarea de produse lactate şi de panificaţie pentru elevi. Patroana Mihaela Elena Neagu a fost manager din partea PDL al Complexului Sportiv Olimpia, aflat în subordinea Autorităţii Naţionale pentru Tineret şi Sport, fiind o apropiată a fostului ministru al Tineretului, Monica Iacob Ridzi.
Cât a cheltuit statul
Guvernul a alocat pentru anul şcolar 2018- 2019 aproape 572 de milioane de lei, echivalentul a circa 124 de milioane de euro, pentru furnizarea de produse lactate, de panificaţie şi fructe în şcolile şi grădiniţele din România. Din suma menţionată, ajutorul financiar din partea Uniunii Europene este de circa 17,5 milioane de euro.
1,6
miliarde de euro a cheltuit statul din 2002 până în prezent prin programul „Cornul şi laptele”
Conform datelor Ministerului Educației Naționale, Programul pentru școli se adresează anul acesta unui număr de 2.184.462 preșcolari din grădinițele de stat autorizate/acreditate şi particulare acreditate cu program normal de 4 ore şi elevi din învățământul primar și gimnazial de stat și privat autorizat/acreditat.
Programul „Cornul şi laptele” a îmbogăţit o mână de afacerişti bine conectaţi la puterea politică, indiferent de partid