Bancherii au instrumentele necesare prin care îi pot identifica clienţii care au dificultăţi să-şi plătească ratele la timp şi care ar putea beneficia cu adevărat de pe urma legii dării în plată, a declarat, joi, preşedintele Asociaţiei Române a Băncilor (ARB), Sergiu Oprescu, scrie news.ro.
Luni, plenul Senatului a votat în unanimitate legea dării în plată, după ce a respins un amendament prin care erau exceptate de la aplicarea acestei legi creditele contractate cu garanţii guvernamentale, cum ar fi Prima Casă. În schimb, senatorii au limitat aplicarea legii doar pentru creditele cu o valoare de cel mult 150.000 de euro.
După votul din Senat, băncile se declară gata să-i identifice şi să-i ajute pe cei care nu mai pot să-şi plătească creditele şi care ar fi adevăraţii beneficiari ai acestei legi, a declarat Oprescu, care este şi preşedintele Alpha Bank România, în cadrul unei conferinţe de presă.
”Nu am negat niciodată faptul că există cazuri sociale, iar băncile pot să vină cu instrumentele necesare identificării celor chiar nu mai pot să-şi plătească creditele, pot să vină cu diverse abordări în această problemă”, a spus preşedintele ARB.
Şefuşl asociaţiei bancherilor susţine că băncile vor avea de suportat costuri mai mari din cauza legii dării în plată.
”Băncile vor trebui oricum să facă provizioane, în cazul în care vor exista cazuri concrete, chiar dacă nimeni nu va da casa înapoi la bancă. Asta va afecta capacitatea noastră de a oferi credite antreprenorilor şi persoanelor fizice de bună credinţă. Costul creditării va creşte pentru toată lumea”, a declarat Oprescu.
Bancherii au fost, până acum, cei mari adversari ai legii dării în plată. Ei au avansat, printre posibilele efecte, creşterea avansului la noile credite imobiliare până la 35-40%, faţă de 5%, cât este avansul la împrumuturile prin programul Prima Casă, şi 15-25%, la creditele imobiliare standard din acest moment.
Opozanţii legii spun că o altă eroare este decizia de a aplica actul normativ şi creditelor în derulare, deci retroactiv, cel puţin în forma votată în Senat.
Legea dării în plată urmează să intre în dezbaterea Camerei Deputaţilor, cameră decizională.