x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Leul greu este in grafic

Leul greu este in grafic

de Iohanna Onaca Purdea    |    17 Iun 2005   •   00:00
Leul greu este in grafic

Campania de informare privind denominarea leului va continua pana la sfarsitul lui 2006, iar persoanele in varsta vor primi o data cu pensia cartonase care sa prezinte echivalentele dintre bancnotele vechi si noi, a declarat guvernatorul BNR, Mugur Isarescu, intr-un interviu acordat Mediafax.

Aplicarea legii denominarii este in grafic, iar campania de promovare privind introducerea leului greu si-a atins scopul, informatiile privind taierea celor patru zerouri din valoarea actuala a leului ajungand in toate zonele tarii, a afirmat guvernatorul BNR. Referindu-se la Legea denominarii, Mugur Isarescu a afirmat: "Suntem in grafic si nu avem intarzieri. Desi legea ne-a acordat un timp relativ scurt, mai putin de un an, pregatirile au mers in cadenta necesara". O analiza detaliata asupra masurilor intreprinse pentru trecerea la leul greu a condus la concluzia ca "atat prevederile Legii denominarii, cat si termenele din programele stabilite sunt riguros respectate", a declarat guvernatorul BNR. El a mai spus ca la aceasta au contribuit si institutiile statului, Ministerul Finantelor Publice si Ministerul Administratiei si Internelor (MAI), BNR primind un sprijin important din partea Asociatiei Romane a Bancilor si de la mass-media.

CAMPANIE FARA ZGOMOT. Informarea populatiei despre trecerea la leul greu s-a dorit a fi una "linistita, care sa nu agreseze publicul". "Ne-am ferit de o campanie de publicitate agresiva.

N-am vrut sa facem zgomot, ci sa obtinem eficienta. O publicitate agresiva nu ne-ar fi fost de folos. Am mizat pe informatii care sa contribuie la inlaturarea oricaror temeri legate de denominarea monedei nationale", a precizat Mugur Isarescu. El a tinut sa multumeasca institutiilor mass-media care s-au implicat in campania de informare a publicului.

INFORMARE BUNA. Informatiile privind leul nou au ajuns pretutindeni in tara, spune guvernatorul BNR. "Banca Nationala a lansat un program de tiparire si distribuire, pe intreg teritoriul tarii, a peste 25 de tone de materiale de informare. Am tiparit 1.720.000 de pliante in limba romana, engleza si maghiara, continand elemente de siguranta destinate publicului, plus 600.000 de afise cu imaginile noilor bancnote si monede", a afirmat Isarescu. De asemenea, au fost tiparite inclusiv pliante in alfabetul Braille, pentru nevazatori. Pentru distribuirea materialelor de informare in teritoriu a fost semnat un protocol de colaborare cu MAI. Dupa 1 martie au fost organizate seminarii pentru prezentarea noilor bancnote si monede. Specialistii BNR au participat la sesiunile de pregatire, iar sesiuni de instruire au fost sustinute si in sucursalele si agentiile institutiilor de credit din tara, a explicat guvernatorul BNR.

PRETURILE NU VOR CRESTE. Mugur Isarescu a tinut sa inlature ingrijorarea populatiei cu privire la o eventuala majorare a preturilor odata cu introducerea leului greu. "Oamenii s-au convins: dubla afisare a preturilor, in moneda veche si in moneda noua, inceputa la 1 martie si care va continua pana la 30 iunie anul viitor, reprezinta o metoda eficienta, menita sa blocheze orice fel de tendinte de a umfla preturile. In ceea ce priveste efectul numit al "rotunjirii" preturilor, el s-a consumat la 1 martie si, din cate se stie, in buna parte in favoarea consumatorilor", a explicat guvernatorul BNR.

DOUA ZILE NEBANCARE. Isarescu a precizat ca zilele de 30 iunie si 1 iulie vor fi zile nebancare, dezmintind informatiile care au circulat in ultimul timp, potrivit carora sistemul bancar va fi paralizat din 29 iunie pana la 3 iulie. "Ziua de 29 iunie va fi zi bancara. Bancile vor lucra cu publicul. Cele doua zile nebancare, 30 iunie si 1 iulie, nu inseamna nicidecum paralizarea sistemului bancar, asa cum nu a fost paralizat sistemul nici in anii anteriori in preajma zilelor de Craciun. In plus, acum, pe 30 iunie si 1 iulie, chiar daca bancile nu vor lucra cu publicul, vor lucra intens pentru a pregati trecerea tuturor situatiilor financiare in lei noi, de la 1 iulie. Va functiona sistemul de plati prin intermediul cardurilor, vor functiona bancomatele, asa ca publicul va putea obtine fie bancnote noi, fie bancnote vechi", a explicat Mugur Isarescu.

BANII VECHI SI NOI VOR CIRCULA IN PARALEL
Banii vechi vor continua sa circule inca un an si jumatate, pana la 31 decembrie 2006, in paralel cu leii noi. Mugur Isarescu a precizat ca Banca Nationala este pregatita sa vina in ajutorul publicului cu informatii despre echivalentele dintre bancnotele vechi si noi. "Vom continua conlucrarea cu ziarele si revistele, pentru ca in preajma zilei de 1 iulie sa republice pe spatii mari, vizibile, eventual pe coli detasabile, atat elementele de siguranta ale noilor bancnote, cat si echivalentele, incepand de la 100 de lei vechi si 1 ban nou pana la bancnota noua de 100 de lei, egala cu 1 milion de lei vechi", a spus Isarescu. Potrivit guvernatorului, BNR va tipari astfel de echivalente pe cartonase mici, tip calendar, pe care pensionarii sa le primeasca o data cu pensia. Campania de informare a publicului nu se va incheia la 1 iulie 2005, ci va continua, "in aceeasi maniera calma, lipsita de zgomot, dar credem noi eficienta, pana la 31 decembrie 2006", a mai spus guvernatorul Mugur Isarescu.
×